Alertă emisă din SUA pentru românii care vor să își petreacă vacanța în Grecia. „Situația devine de necontrolat”

Alertă emisă din SUA pentru românii care vor să își petreacă vacanța în Grecia. „Situația devine de necontrolat”

Dacă va continua în acest mod, la toamnă situaţia din Grecia va fi de negestionat.

I EFIMERIDA (Grecia). George Pavlakis, cercetător la Institutul Naţional pentru Cancer din SUA, trage un semnal de alarmă spunând că Grecia se află la începutul valului al patrulea.

"Ne aflăm la începutul valului al patrulea care vine cu mare violenţă", a afirmat Pavlakis pentru postul de televiziune Open, subliniind că dacă situaţia va continua în acest mod într-o săptămână numărul cazurilor se va dubla, iar în două săptămâni va creşte de patru ori.

El s-a declarat surprins de viteza celui de-al 4-lea val generat de mutaţia Delta, spunând că spre deosebire de Marea Britanie şi Portugalia, Grecia merge "din valul al treilea direct în valul al patrulea întrucât cazurile s-au dublat în decurs de o săptămână". 

Anunțul survine după o serie de evenimente care, puse cap la cap, pare să ne ducă, din nou, către un lockdown general. Pe lângă Epsilon și Delta, varianta Lambda nu este deloc de neglijat.

Mai ales că noul coronavirus a găsit o modalitate prin care să se protejeze împotriva vaccinurilor, iar oamenii de știință preconizează că acesta urmează să se transforme într-un super-virus. 

Pavlakis a caracterizat drept un "mit" informaţia că mutaţia Delta a coronavirusului nu este patogenă. "Nu vedeţi ce se întâmplă în India?", a întrebat el retoric, estimând că "la toamnă vom începe cu o situaţie care nu va fi gestionabilă şi va fi nevoie de decizii dificile şi măsuri dificile". 

Referindu-se la situaţia din Creta (unde duminică au fost înregistrate 71 de cazuri noi n.trad.), Pavlakis a spus că insula "şi-a trasat singură calea" şi " merge spre o creştere exponenţială în următoarele săptămâni".

"Nu vom vedea cazuri izolate, ci multe cazuri laolaltă la fiecare sărbătoare sau la fiecare adunare aglomerată pentru că acest virus se transmite foarte uşor în spaţii închise şi în aglomeraţie". 

Grecia face apel la cetățeni să se vaccineze

În acelaşi timp, Pavlakis prevede o creştere a numărului de decese, subliniind că acum este "ultima" ocazie pentru nevaccinaţi să se vaccineze înainte ca valul să ia proporţii. El a precizat că persoanele vaccinate riscă mai puţin, dar nu vor fi toate în aceeaşi situaţie, vorbind despre categorii speciale de vaccinaţi care şi se vor infecta şi vor transmite virusul şi care pot să se îmbolnăvească chiar foarte rău.

George Pavlakis a caracterizat mutaţia Delta drept "un incendiu într-o pădure de pini" pentru care "nu există modalitate de a-l opri" şi a susţinut în final că a fost o greşeală îngrozitoare faptul că am încetat să mai purtăm măşti în spaţii exterioare.

Grecia a anunţat duminică 619 cazuri noi, 177 de pacienţi intubaţi şi 6 decese. 

Se intensifică presiunea asupra persoanelor nevaccinate - Măsurile în vigoare de mâine, avertismentele cu privire la iarna viitoare

Guvernul grec transmite prin toate mijloacele mesajul că un nou lockdown nu va mai exista întrucât nu mai există bani pentru așa ceva și că orice măsuri ce vor fi luate de acum înainte se vor aplica celor care, deşi au posibilitatea, nu se vor vaccina. Cu fiecare ocazie, guvernul îi îndeamnă pe toți cei care încă ezită să se vaccineze să facă o programare, deoarece există vaccinuri pe stoc și posibilitatea ca fiecare cetățean să aleagă vaccinul care crede că i se potrivește cel mai bine. 

Purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Stelios Petsas, a declarat sâmbătă că în ultimele zile s-a observat o mică încetinire a ritmului de vaccinare. Astfel, dacă în urmă cu ceva timp se administrau 115.000 -200.000 de doze pe zi, acum se fac sub 90.000 de vaccinuri. 

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a ţinut să sublinieze într-un interviu pentru Radio "K", "că nu majoritatea grecilor care sunt vaccinaţi vor fi cei care vor plăti" pentru prejudiciile provocate de un nou val al pandemiei şi că ţara nu se va mai închide din nou pentru a-i proteja pe cei puţini nevaccinaţi. 

Ministrul grec al dezvoltării şi investiţiilor, Adonis Georgiadis, a declarat pentru postul de televiziune Skai că "a dispărut obligaţia morală a statului de a împărţi bani şi de a încărca cu datorii generaţiile viitoare, dacă vaccinurile sunt disponibile". El a adăugat că dacă cineva decide să nu se vaccineze, decide şi să trăiască cu restricţii. El a vorbit despre răspunderea individuală a cetăţenilor, precizând că dacă există un nou val al pandemiei "şi vor fi pierdute vieţi omeneşti, şi sistemul de sănătate va fi sub presiune, şi lockdown-uri locale vom face, şi pierdere în economie vom suferi". El a exclus însă eventualitatea unui nou lockdown general, subliniind că "pentru cei care nu au fost vaccinaţi, dacă va fi nevoie, vom impune restricţii". 

Măsuri care intră în vigoare de mâine pentru cei nevaccinaţi - Efectuarea de teste în mod frecvent va fi paşaportul celor nevaccinaţi pentru divertisment

 De mâine intră în vigoare aplicarea unor "bonusuri" pentru persoanele vaccinate, care vor beneficia de "drepturi suplimentare de libertate" a circulaţiei, în timp ce pentru cei nevaccinaţi vor fi impuse unele măsuri, printre care obligativitatea efectuării de teste pentru anumite activităţi, cum ar fi deplasările către insule şi intrarea în centrele de distracţii. Din 15 iulie, restaurantele vor fi împărţite în spaţii mixte şi în spaţii strict pentru vaccinaţi şi persoane trecute prin boală. 

Concret, de săptămâna viitoare cei nevaccinaţi vor trebui să prezinte un test negativ pentru COVID-19 realizat prin metoda PCR cu 72 de ore înainte sau un test rapid antigen, efectuat cu 48 de ore înainte, pentru îmbarcarea pe navele care fac legătura între Grecia continentală şi insule, pentru participarea la evenimente sportive, pentru accesul în cinematografe închise sau în centrele de distracţii. 

Persoanele vaccinate vor trebui să prezinte certificatul de vaccinare anticovid care să ateste trecerea a cel puţin 14 zile de la rapel, iar persoanele trecute prin boală vor prezenta un certificat medical emis la 30 de zile de la primul test pozitiv, cu valabilitate timp de 180 de zile. 

Această obligaţie îi vizează şi pe minorii de peste 12 ani. Minorii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani pot efectua deplasările şi pe baza efectuării unui test de autodiagnostic (self-test) cu 24 de ore înainte de ora programată pentru călătorie. De notat că pentru deplasare din insulă în insulă este necesar self test şi nu test rapid sau PCR. 

 

Traducerea: Carolina Ciulu/cciulu