O familie din Arad s-a trezit cu o factură uriașă, de plată, pentru gaze naturale, în condițiile în care consumul era zero. Furnizorul a emis nota de plată în avans, dat fiind că acest contract era semnat cu o persoană juridică. De altfel, acesta a explicat faptul că a recurs la o astfel de măsură, pentru a evita întârzierile la plată, din cauza volatilității de pe piața de energie.
Un bărbat din Arad a primit o factură, pentru consumul de gaze naturale, în valoare de peste 2.000 de lei. Până aici nu este nimic nemaivăzut. Au fost alții care au avut de plată și sume mai mari de atât. Ceea ce frapează este, însă consumul, 0.
Situația este cu atât mai ciudată cu cât plata celor 2.000 de lei este cerută în avans, pentru consumul ce urmează să fie efectuat în perioada 1 – 31 decembrie, în condițiile în care factura a fost emisă în luna noiembrie 2022.
Mai mult, susține cel care a primit facture, furnizorul a solicitat ca banii, 2.069,41 lei, să fie plătiți în cel mult o săptămână. În caz contrar, a amenințat că va sista furnizarea pentru locuința respectivă.
„Părinţii mei stau într-o casă ce aparţine de o persoană juridică. La una dintre locaţii s-a primit o factură de 21.000 de lei de plată în avans, iar la casa în care locuiesc părinţii mei 2.069 de lei. Cum se poate factura ceva în avans, fără număr de kWh? Există şi somaţie să plătească într-o săptămână sau se taie gazul. Factura a fost primită în 21 noiembrie cu termen de plată 2 decembrie”, a transmis locuitorul din Arad.
Explicația furnizorului de gaze naturale
Situaţia se aplică persoane juridice, după cum a subliniat și arădeanu speriar de valoarea facturii pe care părinții săi o au de plată în avans. De altfel, plata în avans, solicitată agenților comerciali pentru gazele furnizate, nu este ceva neobișnuit. Această practică a fost instituită de mai mulți furnizori care se tem că altfel, se vor confrunta cu întârzieri la plată sau alte probleme de acest fel.
De altfel, furnizorul de gaze naturale a precizat că în situația reclamată, contractul semnat cu persoana juridică respectivă are o prevedere care face referire la astfel de cazuri. Furnizorul poate solicita plata în avans.
„Volatilitatea pieţei de energie şi costurile foarte ridicate pe care le avem cu prefinanţarea schemei de sprijin pentru clienţii ce beneficiază de preţuri plafonate pun presiune pe fluxurile de numerar ale companiei. Evident că trebuie să avem volumele de energie necesare pentru una sau 12 luni. În aceste condiţii, suntem nevoiţi să apelăm la varianta contractelor cu plata în avans, de altfel larg practicată pe piaţa de energie în această perioadă, pentru asigurarea cantităţilor de energie electrică şi gaze naturale necesare clienţilor noştri”, a transmis furnizorul de gaze naturale, citat de aradon.ro.