Polițiștii de la transporturi maritime din Constanța au avut un șoc când au deschis un container venit din China.
Poliţiştii de la transporturi maritime au confiscat marți din Portul Constanţa Sud Agigea jucării în valoare de aproximativ 72.000 de lei, susceptibile a fi contrafăcute.
Poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu specialiști din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud, au verificat, în cursul zilei de astăzi, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din Rădăuți, potrivit ziuaconstanta.ro.
În urma controlului containerului, poliţiştii au descoperit peste 600 de mașinuțe cu motor electric și roboți, bunuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale unor mărci înregistrate.
”Bunurile, în valoare de aproximativ 72.000 de lei, au fost ridicate în vederea indisponibilizării și continuării cercetărilor”, transmite IPJ Constanța.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute.
Capturi de acest fel sunt descoperite frecvent în Portul Constanța
Ultima oară când a avut loc un astfel de eveniment a fost la începutul lunii septembrie când poliţiştii de frontieră constănțeni au descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un container sosit tot din China, 341 de jucării, mașinuțe și seturi de construcţie din plastic, susceptibile a fi contrafăcute.
În data de 07.09.2020, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului de Prevenire şi Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere din cadrul Gărzii de Coastă, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în Portul Constanța Sud, au participat la un control fizic asupra unui container sosit din China, ce avea ca destinatar o societate comercială din județul Maramureș.
În urma controlului, au fost descoperite 96 de mașinuțe din plastic cu baterii și 252 de seturi de constructie din plastic, inscripționate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală.
Bunurile, în valoare de aproximativ 40.000 lei dacă ar fi originale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.