O bombă a fost găsită sub o mașină de poliție aflata în parcarea unui club de golf din estul orașului Belfast, Irlanda de Nord.
Poliția a condamnat „disidenții împotriva păcii” după ce o bombă a fost găsită sub o mașină la un club de golf din estul orașului Belfast, scrie TheGuardian.
Cel puțin 70 de persoane au fost evacuate din clubul de golf Shandon Park după ce dispozitivul a fost găsit în timpul unui turneu. Terenul se află în apropierea sediului Poliției.
Membru al clubului, Alan Paterson, a spus că o persoană care a părăsit terenul a observat ceva sub mașina care aparținea unui ofițer de poliție. Poliția și membrii clubului au fost imediat informați.
El a declarat: „În câteva minute poliția a sosit și a identificat obiectu spunând că au simțit că nu este o glumă și că ar trebui să evacueze imediat clubul și zona înconjurătoare și, de asemenea, să scoată pe toată lumea de pe terenul de golf. Este foarte dezamăgitor faptul că evenimentul a fost întrerupt”.
„Suntem încântați că, chiar dacă a fost dispozitiv periculos, persoana în cauză nu a fost rănită sau mai rău, ucisă, deci este un mare plus pentru toată lumea”, a mai adăugat acesta.
„Suntem un club mixt. Este estul Belfastului, da, dar este un club mixt și nu ar trebui să se întâmple așa ceva - pur și simplu nu ar trebui să se întâmple”.
Se înțelege că zona parcului auto este filmată de camerele CCTV, iar materialul video va fi examinat de detectivi. Poliția și experții pirotehniști au participat la scenă, iar un robot a fost folosit pentru a investiga dispozitivul suspect. În urma examinării, experții armatei au declarat dispozitivul viabil.
Parcul de mașini a fost plin cu vehiculele jucătorilor de golf care au participat la un turneu. Membrii au planificat să urmărească finala de fotbal a Ligii Campionilor de sâmbătă seara la club.