Alerta cu bombă de la Aeroportul Internaţional Chişinău a fost falsă, iar Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a reţinut bărbatul care a sunat vineri seara la poliţie, a declarat Chiril Moţpan, şeful Direcţiei informaţie şi relaţii cu publicul a MAI, relatează Moldpres, potrivit Mediafax.
Moţpan a precizat că apelul telefonic a fost efectuat la ora 21.30, fiind declanşată o operaţiune în care au fost implicate mai multe servicii speciale ale MAI şi ale Aeroportului Internaţional Chişinău. După evacuarea pasagerilor şi personalului, a fost verificată toată clădirea, dar nu a fost depistat nici un dispozitiv exploziv.
La două ore după primirea apelului, autorităţile au identificat şi reţinut bărbatul care a telefonat la numărul 902. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al capitalei, care, fiind în stare de ebrietate, a vrut să facă o glumă.
Bărbatul a fost reţinut pentru 72 de ore, iar sâmbătă dimineaţă împotriva lui a fost demarată o anchetă penală în baza articolului 281, aliniatul 1 din Codul Penal, care presupune o pedeapsă cu privarea de libertate până la trei ani.