Aleksei Navalnîi ar fi fost otrăvit, susține Iulia Navalnaia. Soția opozantului rus aduce acuzații dure către autoritățile ruse.
Soția lui Aleksei Navalnîi acuză autoritățile ruse că l-au otrăvit pe opozant cu Noviciok și că i-au ascuns cadavrul pentru a șterge orice urmă de Noviciok - un agent neurotoxic - din corpul său, conform informațiilor Sky News.
Soția lui Aleksei Navalnîi face acuzații dure
„Vreau să trăiesc într-o Rusie liberă, vreau să construiesc o Rusie liberă”, a spus Iulia Navalnaia într-un mesaj video intitulat. „Voi continua munca lui Aleksei Navalnîi”.
„Acum trei zile, Vladimir Putin mi-a ucis soţul, pe Aleksei Navalnîi. Putin l-a ucis pe tatăl copiilor mei”, a spus Navalnaia.
Aceasta a continuat spunând că va lupta alături de poporul rus, împotriva Kremlinului, pentru a crea o nouă Rusie.
„Prin el, (Putin) a vrut să ne omoare speranţa, libertatea, viitorul nostru. Voi continua munca lui Aleksei Navalnîi. Voi continua pentru ţara noastră, alături de voi. Vă chem pe toţi să fiţi aproape de mine (...) Nu este o ruşine să faceţi puţin, este o ruşine să nu faceţi nimic, este o ruşine să vă lăsaţi speriaţi”, a declarat ea.
Kremlinul neagă implicarea în moartea opozantului rus
Iulia a acuzat autoritățile ruse că au ascuns cadavrul soțului său și că așteaptă ca urmele agentului chimic Noviciok să dispară din corpul său.
În timpul detenției sale, Aleksei Navalnîi a fost "brutalizat, rupt de lume" și "totuși nu a renunțat", a mai spus ea.
„Soţul meu nu a putut fi înfrânt, şi de aceea Putin l-a ucis”, a afirmat văduva opozantului rus.
Aceasta a mai spus că va descoperi "cine a comis această crimă" și în ce circumstanțe s-a întâmplat.
În ziua anunțului despre moartea lui, ea a vorbit, cu lacrimi în ochi, cerând ca Vladimir Putin să fie "pedepsit".
Opozantul rus și principalul adversar al președintelui rus Vladimir Putin a decedat vineri, la vârsta de 47 de ani, într-o colonie penitenciară din regiunea arctică, unde executa o pedeapsă de 19 ani de detenție.
El a fost închis de la întoarcerea sa în Rusia, la începutul lui 2021, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat în ultimele luni.
Cauza morții nu a fost încă stabilită
Anchetatorii ruși nu au încă determinat cauza decesului lui Aleksei Navalnîi și nu este clar cât timp va dura până când vor fi trase concluzii oficiale, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Navalnîi mamei sale. Navalnîi, un fost avocat în vârstă de 47 de ani, a decedat subit vineri, în colonia penală „Polar Wolf” din Kharp, la aproximativ 1.900 km nord-est de Moscova, unde își ispășea sentința.