Cadavrul opozantului rus Aleksei Navalnîi a fost localizat în Spitalul Districtual din Salekhard. Surse din presa rusă au precizat că trupul era plin de vântătâi iar medicilor le-a fost interzis să efectueze autopsia.
Trupul regretatului Aleksei Navalnîi se află în momentul de față la morga Spitalului Clinic Districtual Salekhard. Presa din Federația Rusă a anunțat că medicilor nu le-a fost permis să facă autopsia. În plus, corpul neînsuflețit ar fi fost depus, sub pază strictă, într-un alt loc decât cel în care se țin de obicei cadavrele deținuților.
Corpul lui Aleksei Navalnîi se află la Spitalul Districtul din Salekhard
Aleksei Navalnîi, principalul opozant al președintelui Vladimir Putin a murit vineri, iar trupul acestuia ar fi fost depus inițiat în orașul Labytnangi, la o distanță de 36 de kilometri de colonia penală Yamalo-Nenets situată în nordul Federației Ruse. Ulterior, cadavrul lui Navalnîi ar fi fost transferat la Spitalul Clinic Districtual din capitala regională Salekhard.
„De obicei, cadavrele persoanelor care mor în închisoare sunt duse direct la Biroul de Medicină Legală de pe strada Glazkova. Dar, în acest caz a fost dus la spitalul clinic dintr-un motiv oarecare. L-au condus la morgă, l-au adus înăuntru şi apoi au plasat doi poliţişti în faţa uşii.
Ar fi putut la fel de bine să fi pus un panou care spunea ”ceva misterios se întâmplă aici! Desigur, toată lumea dorea să ştie ce s-a întâmplat, despre ce era tot secretul şi dacă încercau să ascundă ceva grav”, a spus un paramedic al serviciului de ambulanţă Salekhard.
„Decesul nu a fost de natură criminală”
Aceeași sursă a declarat că decesul lui Aleksei Navalnîi nu a fost de natură criminală, în sensul că nu a fost folosită o armă de foc. Cu toate acestea, autoritățile au interzis patologilor să efectueze autopsia. Paramedicul a adugat că ordinul ar fi venit direct de la Moscova.
„Unii au spus că a venit un ordin de la Moscova să aştepte sosirea specialiştilor din capitală, în timp ce alţii au spus că înşişi medicii spitalului au refuzat să facă o autopsie. Cazul este politic şi nu este clar cum va ieşi.
Şi dacă efectuaţi o autopsie şi primiţi un ordin direct de a schimba rezultatul, nu puteţi ieşi din ea. Şi poţi fi, de asemenea, făcut vinovat. … Dar dacă nu a fost autopsie, nu au pe cine să întrebe”, a adăugat paramedicul din Salekhard.
Trupul lui Aleksei Navalnîi, plin de vânătăi
Sursa a mai precizat că trupul neînsuflețit era plin de vânătăi, dar care nu au ar fi fost provocat de bătăi, ci mai degrabă de la convulsii. De asemenea, Navalnîi mai prezenta o vânătaie pe piept, care ar fi fost provocată de masajul cardia indirect.
„Ca paramedic cu experienţă, pot spune că rănile descrise de cei care le-au văzut păreau să fie de la convulsii. … Dacă o persoană are convulsii şi ceilalţi încearcă să îl ţină apăsat, dar convulsiile sunt foarte puternice, atunci apar vânătăi. Ei au mai spus că avea o vânătaie pe piept – de genul care provine din masajul cardiac indirect”. Aşa că au încercat să-l resusciteze şi probabil că a murit din cauza unui stop cardiac. Dar nimeni nu spune nimic despre motivul pentru care a avut un stop cardiac”, potrivit Novaya Gazeta.