Camera Reprezentanților din SUA a votat pentru demiterea secretarului pentru Securitatea Internă, Alejandro Mayorkas. Este pentru prima dată în aproape 150 de ani când Congresul decide asupra unei astfel de sancţiuni împotriva unui ministru.
Alejandro Mayorkas este acuzat că a nu a aplicat legile SUA privind imigraţia, ceea ce a dus, potrivit republicanilor, la fluxuri record de migranţi la graniţa dintre SUA şi Mexic. De asemenea, Camera Reprezentanților spune că Mayorkas a făcut declarații în Congres.
Alejandro Mayorkas, primul ministru din SUA, care a fost pus sub acuzare în aproape 150 de ani
Mayorkas a intrat în dizgrația republicanilor, deoarece ar fi refuzat intenţionat şi sistematic să respecte legea. Ei îi acuză pe rivalii lor democraţi că au pierdut controlul asupra migraţiei la graniţa de sud a SUA.
Republicanii l-au acuzat pe Alejandro Mayorkas, în vârstă de 64 de ani, că a făcut declaraţii false cu bună ştiinţă şi a pus preferinţele sale politice mai presus de respectarea legii. De cealaltă parte, democraţii îi acuză pe republicani de o manevră motivată politic.
Procedurile de destituire în acest an electoral ar a însemna şi mai mare atenţie asupra problemei migraţiei şi a securităţii frontierelor, menţionează Reuters.
Cine este Alejandro Mayorkas. De ce s-a refugiat în SUA
Născut la 24 noiembrie 1959 la Havana, capitala Cubei, Mayorkas a fugit din această ţară din cauza regimului comunist. Potrivit The Jerusalem Post, tatăl său este un evreu sefard născut la rândul său în Cuba, în timp ce mama este o evreică din România care a fugit din ţara noastră la începutul deceniului 1940-1950 de teama Holocaustului.
„Când eram copil, Statele Unite mi-au oferit mie şi familiei mele un loc în care să ne refugiem. Acum a fost nominalizat la Departamentul pentru Securitate Internă şi mă voi ocupa de protejarea tuturor americanilor şi a celor care fug de persecuţie şi caută o viaţă mai bună pentru ei şi pentru cei dragi lor”, declara Mayorkas, atunci când a fost numit secretarul pentru Securitatea Internă al SUA.
Anul electoral 2024 aduce tensiuni în SUA și în contextul războaielor din Ucraina și Israel. Conservatorii se opun acordării ajutoarelor externe pentru țările aflate în conflicte militare.