Alegerile prezidențiale, văzute de Dinescu: Născut gata obosit, Antonescu este dispus să-și lipească buzele de nădragii lui Georgescu

Alegerile prezidențiale, văzute de Dinescu: Născut gata obosit, Antonescu este dispus să-și lipească buzele de nădragii lui GeorgescuMircea Dinescu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Mircea Dinescu i-a criticat pe actualii candidați la președinție, menționând că aceștia ar încerca „ să se agațe de Călin Georgescu”. El a făcut referire la plecarea lui Vuctor Ponta în SUA și la declarațiile lui Crin Antonescu. De asemenea, George Simion și Gigi Becali au fost puși la zid.

Mircea Dinescu, despre atitudinea candidaților la prezidențiale

„Politicienii români au început să se agațe ca scaieții de coada berbecului suveranist Călin Georgescu, doar doar vor trece linia de sosire la alegerile din primăvară.

După ce ghiolbanul Victor Ponta a plecat bou pesedist la Washington și s-a întors vacă suveranistă, hop și Crin Antonescu dispus să-și lipească buzele de nădragii lui Georgescu.

Născut gata obosit, la o adică l-ar lua în barcă pe Călin Georgescu ca prim ministru, să tragă la vîsle cît el se odihnește”, a spus publicistul.

Gigi Becali și „darul sinucigaș al sincerității”

„Negru în cerul gurii, dar stînd și el cu buzele țuguiate, George Simion, dedat în ultima vreme la nunți și botezuri, așteaptă cu emoție să audă prohodul Curții Constituționale la căpătîiul cadavrului politic Călin Georgescu, să poată trage un parastas pe cinste la Cotroceni”, a adăugat acesta.

Despre Gigi Becali, cunoscutul publicist a menționat că are „darul sinucigaș al sincerității”, făcând referire la declarațiile sale recente. Gigi Becali a afirmat că nu îl va susține pe Georgescu la prezidențiale, dincolo de planul lui George Simion. De partea cealaltă, liderul AUR a declarat că nu își va schimba opinia până la alegeri.

„Spre deosebire de Gabriel Liiceanu, care încearcă să fie altceva decît e în realitate, Gigi Becali „homme d'affaires et philosophe mystique”, e singurul politician român care are darul sinucigaș al sincerității.

Păcatele creștine care l-ar împiedica să asceadă la Cotroceni pot fi numărate ca boabele mătăniilor pe care le freacă în mînă de dimineața pînă seara:

- Trufia ascunsă sub voalul generozității, ca formă a iubirii de sine, îl face să uite de îndemnul cucernic „fă binele și dă-l pe apă”, adică dă săracului pe ascuns și uită că l-ai miluit”, a mai spus el.

Mircea Dinescu, despre omul de afaceri

„Bisericos pînă la marginile ridicolului, e capabil să umble prin ploaie după o biserică fardată, ca după o femeie frumoasă. Astfel a curtat Mînăstirea din Maglavit, pardosindu-și drumul cu arginți pînă a ajuns să fie pictat în pronaos, de se închină băbuțele din Oltenia la sfîntul Becali mai dihai decît la Petrache Lupu”, a adăugat publicistul.

De asemenea, Mircea Dinescu a amintit de moment în care Gigi Becali a declarat că femeile nu ar trebui să se implice în politică. Afirmațiile sale au fost lansate în perioada în care Elena Lasconi se afla în cursa pentru Cotroceni.

„O viziune aproape afgană asupra femeii, care trebuie să stea priponită în casă, smerită și cu ochii în pămînt, în ideea că toate femeile sunt curve, în afară de nevasta și de fetele sale.

Zornăitul zarurilor cu care a jucat barbut în tinerețe îi susură și acum în urechi. Inteligent și ușor de prostit de escrocii sentimentali care bîzîie în jurul său ca muștele la miere, a dat ceva bani dar și-a scos pînă la urmă pîrleala, fiindcă s-a închinat cu dreapta și a luat cu stînga din cutia milei fără de fund a Statului român, înțelegînd că Dumnezeu îi iubește nu doar pe cei săraci cu duhul ci și pe cei bogați în duh și-n parale”, a continuat acesta.

Drumul spre fotoliul de la Cotroceni

„Așa cum frumos a zis cineva despre Nicolae Iorga „are minte multă dar nu toată-i bună!”, Gigi Becali ar trebui să înțeleagă, cu partea sa bună, diferența dintre cioban și păstor, dacă vrea să ajungă în loc de împărat la AUR, un modest președinte de țară. Dar teamă îmi e să nu iasă doamna Cristela la înaintare și să pățească rușinea de-a fi bătut de o femeie”, a încheiat poetul Mircea Dinescu.