Alegerile parlamentare în Republica Moldova. Ultimele rezultate. Cum se vor împărți mandatele

Alegerile parlamentare în Republica Moldova. Ultimele rezultate. Cum se vor împărți mandatele

În Republica Moldova s-a numărat mare parte din voturile exprimate în cadrul alegerilor de duminică, iar victoria Partidului Acțiune și Solidaritate e fără dubii.

După alegerile parlamentare anticipate din Republia Moldova, desfășurate duminică, marea victorie a fost obținută de Partidul Acţiune şi Solidaritate obţine 63 de mandate de deputat, potrivit rezultatelor preliminare ale alegerilor. Și asta după numărarea voturilor din 99,91% dintre secţiile de votare.

Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor va avea 32 de mandate, iar Partidul Şor a pus mâna doar pe 6 mandate. Mandatele de deputat sunt distribuite conform metodei D’Hondt, care favorizează concurenţii electorali cu cele mai multe voturi din contul formaţiunilor care nu au trecut pragul electoral, conform alegeri.md.

Cum arată rezultatele după numărarea a 99,91% din voturile exprimate

Rezultatele cvasidefinitive prezentate de CEC, după numărarea voturilor din 99,91% dintre secţiile de votare, arată că principalul partid proeuropean din Republica Moldova, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), al preşedintelui Maia Sandu, a câştigat detaşat alegerile parlamentare anticipate.

Astfel, în urma numărării voturilor din 2.148 din totalul celor 2.150 de secţii de votare, PAS a înregistrat un procent de 52,72% din voturi, depăşind astfel categoric principala formaţiune politică de stânga, Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS), care a fost votată de doar 27,23% din electorat, conform Agerpres.

Care a fost prezența la vot

Prezenţa la vot la alegerile parlamentare anticipate organizate duminică în Republica Moldova a fost de 48,41% din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale, a anunţat, luni, într-un briefing de presă, preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil.

Potrivit acestuia, ultimele secţii de votare, cele din Statele Unite ale Americii şi Canada, s-au închis luni dimineaţă, iar în urma centralizării datelor din toate cele 2.150 de secţii de votare la urne s-au prezentat în total 1.477.574 alegători, în condiţiile în care în listele permanente erau înscrişi 3.282.837 cetăţeni cu drept de vot.

Cea mai mare prezenţă la urne, 33,16%, s-a înregistrat în rândul alegătorilor cu vârsta cuprinsă între 56 şi 70 ani, urmaţi fiind de cei cu vârste între 41 şi 55 de ani (24,70%) şi de cei cu vârste între 26 şi 40 de ani (23,70%). Cei mai puţini interesaţi au fost tinerii de până în 25 de ani, care s-au prezentat la urne în procent de 7,36%.

Ne puteți urmări și pe Google News