Alegerile europene şi marile manevre ale lui Meloni pentru a se aşeza la masa celor care decid

Alegerile europene şi marile manevre ale lui Meloni pentru a se aşeza la masa celor care decid Giorgia Meloni. Sursa foto: EPA/GIUSEPPE LAMI

Cuvântul de ordine de la Palazzo Chigi, Bruxelles și Strasbourg este unul singur: înainte de votul european există o singură linie posibilă: denunțarea căsătoriei ''împotriva naturii'' dintre PPE și PSE și crearea şi în Europa a unei majorităţi robuste de centru-dreapta''.

Este un drum obligatoriu. Cele care ne despart de votul european vor fi luni de campanie electorală. Luni în care va fi necesar să se ridice tonul. Giorgia Meloni știe că nu există nicio perspectivă a unei alianțe între populari și întreaga dreaptă. O alianţă pe care, în realitate nici Maloni nu o vrea și cei care o cunosc bine știu că nu a fost nici surprinsă, nici enervată de refuzul sec al lui Antonio Tajani vizavi de ipoteza unei alianțe cu Marine Le Pen și cu germanii de la AfD. În același timp, până și acordul exclusiv cu conservatorii pare din ce în ce mai impracticabil. Din punct de vedere politic și din punct de vedere numeric.

Grupul ECR (Conservatori și Reformiști Europeni) din Parlamentul European (Meloni fiind confirmată recent președinte) a organizat ''două zile'' de studiu la Varșovia, între 4 și 6 iulie. Meloni va fi prezentă, însă nu va fi dezlegat niciun nod. Să încercăm să înțelegem plecând de la douăzeci de cuvinte ''furate'' de la Andreas Schwab: ''Meloni? Ca prim-ministru, în cheie europeană, nu prea avem ce să-i reproşăm, în afară de MES... În calitate de lider al ECR însă.. '' Iată dilema. Problema sunt tovarășii de călătorie pe care premierul italian va trebui să-i abandoneze dacă vrea să câștige alții noi și mai importanți. Doar că nu va fi atât de uşor, deoarece e președintele acelui partid privit cu atât de multă suspiciune în Europa, vorbim de conservatori, pe care va fi greu să-i părăsească.

Ce jocuri face Georgia Meloni

E exclus ca Meloni să rezolve această situaţie înainte de votul de anul viitor. Dar după? După aceea, Meloni va trebui să aleagă care va fi linia de demarcație a viitoarei legislaturi europene, pe care președintele PPE Weber o indică astfel: Constructivi versus Distructivi'. Unde se vor plasa Fratelli dÍtalia? Stefano Ceccanti, ieri deputat al Partidului Democrat şi astăzi unul dintre cei mai lucizi constituţionalişti ne "oferă" elemente noi. Unu: este imposibil ca următorul președinte al Comisiei UE să fie ales împotriva voinței cancelarului german și a președintelui francez, care sunt decisivi în Consiliu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Doi: ''Cu siguranţă că prim-ministrul italian poate avea o vocea care să conteze, dar împreună cu ceilalți, nu împotriva lor. Totul duce aşadar către o extindere limitată a majorității Ursula''. Meloni cu PPE și PSE pentru a decide noul premier european? Și eventual pentru a da undă verde unei Ursula bis? Meloni nu comentează, dar Malan e mai generos cu informaţiile: ''Spre deosebire de diferitele poziții ale lui Tajani și Salvini privind alianțele, considerăm că nu este necesar să ne încăierăm dinainte pentru ceva despre care nici măcar nu știm exact cum va merge. Odată ce rezultatul electoral va fi consolidat, de-abia atunci vom începe să vorbim despre el. În acest moment, totul este prematur, chiar și să te superi pentru ceva care este doar o viziune de perspectivă''. Se aşteaptă și între timp se repetă refrenul: ''scopul Giorgiei Meloni este să construiască o majoritate precum cea italiană''.

Leit-motivul este fredonat la Roma și repetat la Strasbourg: să construim în Europa o majoritate care să-i vadă pe populari și pe conservatori în aceeași coaliție, la fel ca aici. ''Este exact „modelul Meloni” la care lucrăm de ceva vreme'', explică Carlo Fidanza, șeful delegației Fratelli d'Italia la Strasbourg. A doua parte a raționamentului lui Fidanza este însă şi mai interesantă: ''Avem numere menite să crească peste tot, la fiecare alegere națională organizată în ultimele luni în Europa a câștigat mereu centrul-dreapta. Este clar că axa popular-socialistă nu mai rezistă și că mulți liberali sunt și ei nerăbdători. Cifrele le vom vedea la final. Un lucru este cert: Giorgia Meloni, în calitate de șef al guvernului italian și lider al conservatorilor europeni, va fi protagonista absolută a mesei celor care contează''. Aşa că: așteaptă votul, vezi numerele şi continuă să joci toate partidele pentru a te putea aşeza la masa celor care decid.

sursa: RADOR / .avvenire.it