Alegerile de la jumătatea mandatului, din 6 noiembrie, sunt cruciale pentru Trump, vizând păstrarea controlului Republican asupra Congresului.
În tentativa de a da lovitura și de a recâștiga majoritatea în Congres sau măcar în Camera Reprezentanților, Democrații, în lipsă de lideri, l-au scos la bătaie pe fostul președinte Barack Obama. El și actualul președinte, Donald Trump, s-au duelat de la distanță, în weekendul trecut.
Cei doi bărbați de stat au urmat trasee asemănătoare, traversând statele unde ar putea să se joace controlul Senatului, precum Florida, Georgia, Indiana, Nevada sau Wisconsin.
Donald Trump are o strategie verificată: ocupă terenul, evită mizele locale și pune accentul pe pericolele imigrației (ajutat și de caravana de mii de hondurieni care se apropie de frontiera cu SUA). În plus, el personalizează alegerile acestea: „votând pentru un candidat republican, votați pentru mine!”
Spre deliciul susținătorilor, Trump nu a ezitat să-l înțepe pe Obama și mitingurile acestuia: „A avut foarte puțin public”, a ironizat președintele cu ocazia unei manifestații din West Virginia, neuitând să amintească „minciunile” și „promisiunile nerespectate” ale fostului lider.
La rândul său, Obama a avertizat, cu ocazia unui miting în sprijinul democratului Andrew Gillum, care ar putea fi primul guvernator negru al Floridei, asupra pericolelor absenteismului. „În joc este identitatea țării noastre”, a tunat el.
Fostul președinte a atacat politica față de imigrație a succesorului său, care a amenințat că va desfășura armata la frontiera cu Mexicul. „Ne spune că amenințarea cea mai mare sunt acești bieți oameni aflați la mii de kilometri distanță?”
Miza alegerilor de marți este capitală: dacă Democrații obțin majoritatea în Camera Reprezentanților, ar putea bloca anumite reforme dorite de Donald Trump. Din 435 de locuri, câte numără camera inferioară a Congresului, cursa electorală se concentrează pe circa 60 de circumscripții, restul fiind sub controlul solid al unuia sau altuia dintre cele două partide.
În ceea ce privește Senatul, aici sunt în joc circa 35 de locuri din cele 100.