Alegeri prezidențiale în Ucraina. Poroșenko, avertisment de ultimă oră: „Pe 21 aprilie opţiunile sunt: Europa sau Rusia”

Alegeri prezidențiale în Ucraina. Poroșenko, avertisment de ultimă oră: „Pe 21 aprilie opţiunile sunt: Europa sau Rusia”

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, candidat pentru un nou mandat, a declarat, sâmbătă, că în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Ucraina va avea de ales între Europa și Rusia.

„Pe 21 aprilie opţiunile sunt: Europa sau Rusia”, a subliniat actualul preşedinte într-o înregistrare video postată pe Facebook. Ucraina, mai spune Poroşenko în mesajul său, are nevoie de „un preşedinte puternic, un comandant suprem puternic, nu de unul slab”.

„Putem avansa rapid către Europa liberă, dar de asemenea putem să ne întoarcem şi mai rapid către jugul Rusiei imperialiste. Acesta este pericolul”, afirmă el în continuare. Dar admite că mulţi sunt împotriva lui pe reţelele de socializare, în emisiunile televizate şi de asemenea la urne, unde în primul tur al alegerilor, deşi s-a clasat pe locul doi, a obţinut numai 15,95% din voturi, puţin mai mult de jumătate din procentul de 30,24% al lui Zelenski.

„Prieteni, v-am auzit pe toţi; pe aceia care m-aţi votat şi pe aceia care aţi susţinut alţi candidaţi. Am tras concluziile de rigoare”, a asigurat Petro Poroşenko în mesajul video.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anterior, el a acceptat provocarea lansată de contracandidatul său ca dezbaterea lor finală de dinaintea turului doi să se desfăşoare pe stadionul Olimpic din Kiev şi să se supună amândoi unui examen medical „pentru a dovedi poporului că nu sunt nici alcoolici şi nici toxicomani”. Dar încă nu este clar dacă dezbaterea, preconizată pentru 19 aprilie, chiar va avea loc.

Un novice în politică, actorul de comedie Volodimir Zelenski a fost până în prezent cunoscut prin rolurile jucate în emisiuni umoristice şi în filme pentru marele public. El nu a făcut deloc campanie electorală tradiţională, preferând apariţiile pe scenă cu trupa sa de stand-up comedy şi exprimându-se mai mult pe reţelele de socializare decât la televiziune şi în presa scrisă, informează Agerpres.

În timp ce susţinătorii săi evidenţiază figura nouă din peisajul politic, cei care-l critică remarcă ambiguitatea programului său electoral, stabilit printr-un vot pe reţelele de socializare, şi pun la îndoială capacitatea lui Zelenski de a conduce o ţară confruntată cu un război, cu mari dificultăţi economice şi cu o corupţie extinsă. El însuşi este acuzat de actualul preşedinte că este o „marionetă” a oligarhului Igor Kolomoiski, ceea ce Zelenski neagă, promiţându-le totodată ucrainenilor o „nouă viaţă fără corupţie”.

Cât despre Rusia, el a înăsprit tonul, spunând că doreşte să ceară Kremlinului compensaţii pentru anexarea Crimeei şi pentru sângerosul conflict armat cu separatiştii proruşi. După anexarea Crimeei şi la puţin timp după începutul războiului din est, Zelenski se arătase mai conciliant, afirmând atunci că este gata să se aşeze „în genunchi” pentru a evita un „conflict militar” între cele două „popoare frăţeşti”.