Barack Obama a votat azi noapte (ora 16.00 ora locală din Chicago), cu 12 zile înainte de data oficială a alegerilor prezidenţiale şi legislative din SUA, potrivit presei americane.
Preşedintele SUA a devenit astfel, potrivit echipasei de campanie, primul lider al SUA care a profitat de scrutinul anticipat autorizat în numeroase state, acesta fiind unul dintre elementele pe care acesta se bazează pentru a triumfa în faţa adversarului său republican Mitt Romney în seara de 6 noiembrie. Obama a ajuns, după ora locală 16.00, la un birou de vot din Chicago, unde după ce a prezentat actele de identitate i s-a înmânat un card pe care l-a folosit într-un aparat electronic.
"Votul în avans înseamnă că nu trebuie să vă învoiţi sau să vă organizaţi pentru a lua copii (de la şcoală) şi a merge la vot. Este într-adevăr practic. Nu pot să vă spun pentru cine am votat", a glumit preşedintele, mulţumind angajaţilor biroului de vot.
Liderul de la Casa Albă nu a pierdut ocazia de a-şi încuraja alegătorii să voteze. Obama a făcut o scurtă oprire la Chicago într-un turneu electoral de două zile care l-a purtat joi prin Florida (sud-est) şi Virginia (est). El trebuie să participe în cursul serii la o ultimă reuniune electorală în Ohio (nord). <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/uxpijMhdrOM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>