Super marțea alegerilor primare din SUA, ziua decisivă pentru candidații la prezidențiale, va pune la încercare puterea politică a industriei criptografice, anunță Reuters. Pentru prima dată, industria criptomonedelor este implicată în acest proces electoral.
Alegătorii americani sunt așteptați pe 5 martie, la urnele de vot, în 15 state și un teritoriu SUA. Ziua decisivă face parte din calendarul primarelor prezidențiale și a fost denumită „Super Marțea” (Super Tuesday) electorală. În acest an, industria criptomonedelor va fi implicată în procesul electoral, fiind estimate cheltuieli impresionante.
Alegeri în SUA. Criptomonedele, parte din procesul electoral
Ziua de 5 martie este crucială în calendarul primarelor prezidențiale americane. În urma acesteia, s va afla dacă Joe Biden și Donald Trump vor purta lupta aprigă, la alegerile din noiembrie, pentru Casa Albă.
Industria în plină dezvoltare a criptomonedelor se implică în alegerile din SUA în 2024, cheltuind milioane de dolari în alegerile primare care vor avea loc în California, Alabama şi Texas, în aşa-numita super marţi, pentru a susţine candidaţii prietenoşi cu acest sector şi pentru a-i învinge pe cei care pledează pentru mai multe reglementări, transmite Reuters.
Cheltuieli impresionante
În urma alegerilor primare, care vor avea loc în 25 state americane, se va stabili cât de multă influență are sfera criptomonedelor. Pentru acest scrutin, investitorii din domeniu au pus la bătaie cel puțin 13 milioane de dolari.
Super-PAC-urile noi din industrie, care sunt grupuri independente de strângere de fonduri, Fairshake, Protect Progress şi Defend American Jobs, susţinute de fonduri de la Coinbase, şi gemenii Winklevoss au cheltuit cel puţin 13 milioane de dolari pentru alegerile primare de marţi. În acest sens au fost utilizate datele de la OpenSecrets, un grup de cercetare care urmăreşte banii în politica SUA şi influenţa acestora asupra alegerilor şi politicii.
Alegeri în SUA. Ultima șansă pentru Nikki Haley
Exceptând alegerile de duminică din Washington DC, câștigate de Nikki Haley, Donald Trump a obținut punctaje importante în toate statele care au votat deja. Ziua de marți ar reprezenta ultima șansă pentru rivala sa, Nikki Haley.
Pe 5 martie, alegătorii americani vor fi chemați la urne, într-o zi crucială pentru cei care doresc să ocupe funcția de președinte. Chemați la vot sunt cetățenii din nord-estul extrem al SUA, până în California. De asemenea, americanii din zona coastei de vest, Texas, sud, până în Samoa Americană, vor fi avea ocazia de a-și exprima votul. Totodată, vor vota și cei din Alabama, Arkansas, Colorado, Massachusetts, Minnesota, Carolina de Nord, Oklahoma, Tennnesee, Utah, Vermont și Virginia.