Alegeri parlamentare. Țările unde sunt înregistrați cei mai mulți moldoveni pentru a vota la secțiile din străinătate
- Ana Munteanu
- 24 aprilie 2025, 14:15

Republica Moldova se pregătește pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Cetățenii din diasporă au început deja să se înregistreze pentru a participa la scrutin. În baza înregistrărilor, Comisia Electorală Centrală (CEC) stabilește numărul și locația secțiilor de vot deschise în străinătate.
De asemenea, se ține cont de informațiile despre dinamica participării alegătorilor la ultimele trei scrutine naționale și datele oferite de Ministerul Afacerilor Externe privind numărul și locul aflării cetățenilor în străinătate.
În ce cazuri nu este necesară înregistrarea
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a îndemnat moldovenii aflați peste hotare să se înregistreze prealabil pe portalul https://inregistrare.cec.md. Procesul de înscriere a demarat acum câteva zile și va dura până pe 14 august 2025, ora 23:59, ora Republicii Moldova.
„La mii de kilometri distanță, dar întotdeauna cu gândul la Republica Moldova și mai aproape prin vot. Moldovenii stabiliți peste hotare se pot înregistra online pentru a vota la alegerile parlamentare. În acest scop, CEC a lansat deja platforma online „Înregistrarea Prealabilă”. Aceasta este destinată cetățenilor cu drept de vot, care doresc să participe la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, aflându-se în afara țării”, a spus Daniel Vodă.

Daniel Vodă. Sursa foto: gov.md
„Dacă te-ai înregistrat la alegerile trecute și nu ți-ai schimbat localitatea de reședință, nu e nevoie să o faci din nou. Autoritatea electorală stabilește numărul și locația secțiilor de vot în baza acestor înregistrări. Fără înregistrare, poate fi mai greu să ai o secție aproape”, a afirmat Daniel Vodă.
Țările cu cei mai mulți cetățeni înregistrați pentru a participa la scrutin
Până în prezent, cei mai mulți moldoveni înregistrați în sistem sunt din Italia – peste 23.000, Marea Britanie – peste 16.000 și Germania – 15.000. Aceștia sunt urmați de cetățenii din Rusia – 14.000, Franța – 9.300, România – 7.200, Irlanda – 5.300, SUA – 4.600, Spania – 3.200 și Canada – 2.600.

Vot prin corespondență. Sursa foto: moldova.org
De asemenea, înregistrarea pentru votul prin corespondență va deveni disponibilă doar când va fi aprobată de către Parlament, pentru scrutinul din această toamnă.
În alegerile anterioare, peste 113.000 de moldoveni din 87 de țări și 5.300 de localități s-au înregistrat în sistemul electronic.
Alegerile parlamentare vor avea lor pe data de 28 septembrie. Mandatul actualului legislativ expiră pe 11 iulie 2025.