PLDM (Partidul Liberal-Democrat din R.Moldova) şi PDM (Partidul Democrat din R.Moldova), principalele partide politice din Republica Moldova ar putea forma o coaliţie cu Partidul Comuniştilor (PCRM) după alegerile parlamentare, deşi liderii celor două formaţiuni politice au declarat contrariul.
Sondajele arată însă că fără participarea comuniştilor nu este posibilă o coaliţie proeuropeană, deoarece voturile celor două partide nu le-ar fi suficiente pentru crearea unei alianţe de tipul celei din 2009, notează Mediafax.
Ultimele estimări arată că partidele proeuropene PLDM şi PD ar obţine doar în jur de 26% în alegeri. Dacă ar forma o coaliţie cu Partidul Liberal, procentul ar ajunge la 33%, un scor însă prea mic. Singura soluţie, potrivit autorilor sondajului Barometrul Opiniei Publice, este coaliţia extinsă, care ar include şi comuniştii.
Ideea coalizării a fost însă negată cu fermitate atât de comunişti, care au spus că nu vor intra în nici un fel de coaliţie cu partidele puterii, cât şi de liberal-democraţi şi democraţi, care au spus că nu-şi imaginează o coaliţie cu cei ce contestă importanţa Acordului de Asociere cu UE.