Aproximativ 2,6 milioane de moldoveni cu drept de vot sunt aşteptaţi azi la urne pentru a alege dintre cei 39 de concurenţi electorali, partide politice şi candidaţi independenţi.
În cadrul alegerilor legislative anticipate, secţiile de vot s-au deschis la ora 7.00 şi se vor închide la 21.00. În total, au fost deschise 2.037 de secţii de votare, în România fiind opt astfel de centre: 2 în Bucureşti şi câte una în Iaşi, Galaţi, Timişoara, Braşov, Cluj şi Constanţa.
Liderii moldoveni au ieşit la vot de dimineaţă. Premierul Republicii, Vlad Filat, le-a cerut astăzi alegătorilor să demonstreze că sunt solidari şi să meargă la vot.
Iar fostul preşedinte Vladimir Voronin a declarat, la ieşirea de la urne, că a votat "pentru ca criza politică să se încheie".
Pentru ca rezultatul alegerilor să fie validat, este necesară participarea a o treime dintre alegătorii înscrişi pe liste.
Moldovenii aleg azi "între trecut şi viitor"
Un alegator moldovean îşi examinează buletinul de vot în cabină
Preşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu, a votat cu speranţa că rezultatele scrutinului vor ajuta ţara să depăşească actuala criză politică.
Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat că a votat "pentru a fi mai aproape de UE".
Secţiile de vot vor fi deschise până diseară, la ora 21.00.
Buletin de vot pentru alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova
Fostul preşedinte Vladimir Voronin a votat, împreună cu soţia sa, încă de dimineaţă.
Un soldat moldovean, la ieşirea din cabina de vot din Chişinău
Premierul moldovean, Vlad Filat
Ambasadorul Republici Moldova la Bucureşti, Iurie Renita, a votat la secţia organizată în incinta Ambasadei
Însemnele electorale încă îi invită pe alegători la urne.
SURSĂ FOTO: AGERPRES