Alegeri legislative în Slovacia. Slovacii nu mai cred în politicienii "pătați" de corupție

În această dimineață, la ora 7.00, s-au deschis secțiile de votare din Slovacia, unde cetățenii sunt așteptați să aleagă în cadrul unui scrutin legislativ anticipat.

În sondajele de opinie, opoziția social-democrată condusă de fostul premier Robert Fico este creditată cu cele mai multe opțiuni de vot, anticipându-se o victorie în fața coaliţiei de centru-dreapta aflată la guvernare.

Analiștii estimează însă o prezență scăzută la urne, cetățenii fiind dezamăgiți de scandalurile de corupție în care au fost implicați oamenii politici, scrie BBC.

În ajunul alegerilor legislative, la Bratislava a fost organizat un protest, în cadrul căruia manifestanții le-au cerut cetățenilor cu drept de vot să nu voteze pentru niciun politician deoarece toți sunt "pătați" de corupție.

Aproximativ 300 de protestatari anunați pe străzile capitalei slovace au aruncat cu pietre și ouă în forțele de ordine, acestea folosindu-se de gaze lacrimogene pentru a-i împrăștia. 

În sondajele publicate în zilele dinaintea alegerilor, formaţiunea social-democrată Smer-SD, a fostului premier Robert Fico, era cotată cu 39,7% dintre intenţiile de vot, procent care i-ar asigura 75 de mandate parlamentare, adică exact jumătate din totalul de 150.

Pe locul al doilea este plasat partidul creştin-democrat KDH, membru al coaliţiei de guvernare, cu 10,4% din opţiuni (20 de mandate). Formaţiunea de dreapta SKDU-DS, care a avut rolul conducător în coaliţie, nu ar obţine decât 5,1% din voturi, după un rezultat de 15% în alegerile din 2010.

Slovacii sunt așteptați la urne până la ora locală 22.00, urmând ca primele rezultate oficiale parțiale să fie anunțate în cursul nopții. Foto: REUTERS