Zilele trecute, răspunzând la o interpelare a Comisiei Parlamentare de Control, Serviciul Român de Informații a confirmat existența fermelor de troli, dar a arătat că sunt „elemente specifice campaniei electorale”, iar nu agresiuni informaționale ale unor actori externi. Cum s-a ajuns ca această avalanșă de știri false și acuzații umflate să constituie „elemente specifice” ale campaniei electorale din acest an?
Dosar de candidat.
În vremurile comuniste, destinul omului depindea de Dosarul de Cadre. Fiecare instituție, fiecare întreprindere avea un Birou de Cadre, unde în fișete gri metalizat, tip ”Semănătoarea”, erau ținute mapele cenușii care însoțeau, până la Judecata de Apoi, pe fiecare angajat. Primul capitol: Originea socială. Vai de cel care avea rude ”lucrători al fostei Siguranțe”! Destinul său era pecetluit, chiar dacă nu apucase să-i cunoască.
Tradiția a rămas. Așa și cu repatriatul din Austria, Călin Georgescu. Georgescu? Păi e clar că e fiul torționarului comunist Teoharie Georgescu! Aviz tuturor ”Georgeștilor”... Cât despre Geoană, destinul său e pecetluit: răposatul său socru a lucrat în Securitate! Ce contează că a fost dat afară de-acolo cu un an înainte ca Mircea Geoană să se nască?
Dar în anii 1950 nu toți militarii din familie erau piază-rea. Aduceau ghinion numai cei care luptaseră pe Frontul de Răsărit – adică, împotriva Uniunii Sovietice. Dacă era ”veteran al războiului antihitlerist”, era cu totul altă treabă! Dar marea majoritate a ofițerilor români luptase și în Est, și în Vest, așa că depindea de cum priveau cadriștii lucrurile. Și această tradiție s-a păstrat: domnul Ciolacu este personaj pozitiv, cu tatăl pilot militar; domnul Geoană e personaj negativ, cu tatăl ofițer de Apărare Civilă. Păs de pricepe de ce!
Vândut străinilor!
Mult timp, studiile prin străinătate au fost alt subiect de interes. Dacă prin familie aveai câte unul cu studii prin Franța, Anglia sau – vai! – Germania, era de rău: vândut străinilor! Socrul meu, maistru militar, a fost dat afară din Armata Populară fiindcă făcuse studiile de tehnician radiotelegrafist în Germania, exact în anii când nu era sănătos să fii pe-acolo. La fel și azi: domnul Ciucă a făcut studii militare prin Statele Unite, nu e vândut străinilor, dar Geoană a fost secretar general adjunct NATO, deci e vândut străinilor. Ca haosul să fie complet, Președintele l-a numit prim-ministru pe domnul Ciolacu, pe care cu ceva vreme în urmă l-a acuzat public că e omul revizioniștilor din Ungaria și ”a vândut Ardealul”!
Și mai erau acele cazuri grave, când aveai rude de altă naționalitate. Cu maghiarii, treacă-meargă – că Ungaria era Stat socialist. Dar înrudirea cu nemții și evreii era ghinion curat: azi-mâine te trezeai că un văr sau ginere depune actele să emigreze în Germania de Vest sau în Israel. Devenea ”fugar”, iar atunci tu o-ncurcai, alături de toți cei care de-a lungul anilor îți dăduseră referințe pozitive! Doamna Lasconi, care are fiica în Franța, nu are probleme – ceea ce arată că, măcar în ce privește comportamentul față de femei, am mai făcut progrese. Dar în ce-l privește pe domnul Geoană, mass media susține, cu dovezi foto-video, că are ginere evreu american, deci e clar... La fel de clare sunt dovezile foto în cazul lui Călin Georgescu: a fost documentat îmbrățișându-se pervers cu un ins prezentat ca ”agent Mossad”! Vine din familie de preoți ortodocși, dar dacă azi-mâine își schimbă numele în ”Teshcovich” și depune actele să emigreze în Israel?
Turnători și ”acoperiți”.
Un capitol important erau turnătoriile, poreclite ”Note de Relații”. De fapt, ocupau cea mai mare parte a Dosarului de Cadre. Evident, cu cât promovai, cu atât te turnau mai abitir foștii colegi, ajunși subordonați. Unii te turnau de bine – vezi ”Cazul Isărescu”. Alții... Totul se îndosaria, ca la o adică Partidul și Securitatea să aibă argumente pentru o ”atenționare”, ”avertizare” sau chiar o ”punere în discuția colectivului”. Obiceiul s-a păstrat: ajunge să arunci o privire peste valul de denunțuri care a urmat candidaturii domnului Ciucă, și te crucești. De parcă ar fi luptat de partea Statului Islamic, iar nu a Coaliției!
Măcar turnătoriile la adresa generalului sunt alcătuite de militari de profesie, care cât de cât ar trebui să aibă habar despre ce vorbesc. În cele mai multe cazuri însă, turnătorii sunt în mod evident necunoscători. Te și întrebi de ce Securitatea îi trecea în categoria ”agenți calificați”? Un exemplu de notorietate este, din păcate, Ion Iliescu, a cărui caracterizare deschide Dosarul Geoană: ”Un prostănac!” Dar te întrebi care e mai prostănac: Geoană care tocmai a părăsit cu ”honourable discharge” o funcție NATO importantă, sau domnul Iliescu, care s-a asociat cu cine nu trebuie și acum, la 94 de ani, dă cu subsemnatul la Parchet? Apropo, turnătorii susțin că Ion Iliescu ar avea un nepot în cursa electorală: nimeni altul decât domnul George Simion! Iar această presupusă rudenie ar fi ”dovada” că amândoi sunt... romi ursari! Să râzi, sau să suni la Obregia după ambulanța capitonată?
De o credibilitate deosebită se bucurau turnătoriile obținute sub anchetă penală. În vremea Statului Național Legionar, în unele școli profesorii scoseseră elevii și-i duseseră încolonați, pe bază de tabel, să se înscrie în Frățiile de Cruce. Un deceniu mai târziu, sub ancheta Securității Poporului, unul dintre liderii tineretului legionar a mărturisit că aceste tabele fuseseră centralizate și ascunse sub scena sălii de spectacole a unui liceu bucureștean. Securiștii au recuperat dosarele: zeci de mii de nume! Indiferent de faptele lor ulterioare, zeci de mii de tineri au rămas cu ”pete la dosar” care le-au distrus destinul.
Așa și cu domnul Sorin Ovidiu Vântu: care dintre noi ar mai avea încredere să-i împrumute fie și o sută de lei, după scandalul SOV Invest? Dar acum se străduiește să ne convingă că NATO e penetrată la vârf de agenți ai Moscovei, că doar știe bine agentura rusească: chiar dânsul a mărturisit public că a avut relații cu KGB și GRU, care fără îndoială îl țin permanent la curent cu lista completă a agenților lor din lumea întreagă. Dacă ar fi așa, ar trebui să admitem că vreo trei președinți americani – Bush senior, Clinton și Bush junior – sunt și ei agenți ai Rusiei, că doar au vizitat Moscova și au benchetuit pe-acolo, nu?
Și apropo de agenți: în România comunistă existau două categorii de informatori. Cei răi, ai Siguranței burgheze, și cei buni, ai Securității Poporului. După Revoluție, cei ai Securității au ajuns automat personaje negative, chiar dacă au acționat pe linie antiteroristă sau contraspionaj – vezi Mona Muscă. Ajunge să stârnești o bănuială că imediat afectezi scorul electoral: cazurile Marian Munteanu, Miron Cozma și Nicușor Dan sunt elocvente. În schimb, nu mai există ”agenți buni”: periodic, sunt ”demascați” fel de fel de presupuși ”ofițeri acoperiți” în politica românească. De ca și cum identitatea ”acoperiților” nu ar fi clasificată SSID. Situația mă amuză: de decenii nu mai există ”ofițeri acoperiți” la noi. Ei au alt nume, cei care folosesc vechea denumire se autodenunță ca necunoscători.
Anturajul ”nesănătos”.
Fosta Securitate urmărea categorii de persoane, pentru ceea ce fuseseră. Fără să fie nevoie să facă ceva contra Orânduirii, erau vinovați membrii fostelor partide politice ”burgheze”: foști legionarii, foști moșieri și industriași etc. Erau ”dușmani obiectivi”, indiferent de faptele lor (”atitudinea lor subiectivă”). Un exemplu elocvent: inginerul și antreprenorul Emil Calmanovici. Sub ancheta Securității, acesta mărturisea: „În total, am trecut partidului comunist în timpul de la toamna 1939 - 29 august 1944 o suma de peste 30 milioane lei, socotită la valoarea banilor de la începutul lui 1942. În acest timp am păstrat rezerva de bani a partidului în aur și dolari pe care am predat-o la 23 august.” Iar comuniștii l-au condamnat la muncă silnică pe viață și apoi l-au omorât pentru ceea ce fusese (burghez, bogătaș); nu conta ceea ce făcuse, finanțând Partidul Comunist.
Iar în viziunea fostelor organe represive, ”dușmanii obiectivi”, dușmanii de clasă erau contagioși, ”nesănătoși”: transmiteau din tată-n fiu virusul burghez. La alcătuirea Dosarului de Cadre se analiza cu atenție ca persoana vizată ”să nu aibă elemente nesănătoase în anturaj”. Domnul Ciolacu s-a întâlnit de câteva ori cu fugarul Hayssam, condamnat la 20 de ani de închisoare – e deci clar, are ”anturaj nesănătos”, dacă ajunge președinte ne răpește pe toți și să ne trimite pachet în Irak la teroriștii săi, cu un charter Nordis, zău! Mai rău, Geoană are ”relații dubioase” cu dușmani de clasă: exploatatori, bogătași, nababi anonimi ai producției de medicamente, proprietari de șalupă la Snagov.
Ba chiar e lăudat de lorzi englezi reacționari! Iar domnul Călin Georgescu are un anturaj la fel de nesănătos: e susținut, printre alții, și de reprezentanții Federației "Societatea Civilă Românească", o organizație care acum zece ani a felicitat Rusia pentru anexarea Crimeii. Dar domnul Simion e cel mai suspect: a fost ”documentat” în 2012 de Securitatea ucraineană, cea a fugarului putinist Ianukovici, că întreține relații cu spionii ruși! ”Documentarea” lipsește, dar suspiciunea rămâne. Avea sau nu habar că ăia erau spioni ruși, nu contează – așa cum nici domnul Ciucă probabil n-avea habar că Igor Gorgan, omologul său din Republica Moldova, cu care s-a întâlnit în 2015, e agent GRU. Și uite așa, Securitatea din Ucraina, SBU, și cea din Republica Moldova, SIS, au devenit arbitrii alegerilor prezidențiale din România: desecretizează sau nu desecretizează?
Penali și ne-penali.
Pentru cadriști, anturajul era ”nesănătos” chiar dacă nu cuprindea persoane cu antecedente penale. În anii ocupației sovietice, când autoritățile n-aveau chiar nicio dovadă, suspecții de liberalism, țărănism sau legionarism erau trimiși la Canal prin ”decizie administrativă”. Orice persoană astfel stigmatizată ”păta dosarul” tuturor cunoscuților săi, deși omul nu avea cazier. La fel, Dosarul Ciolacu e ”pătat” de contractul semnat acum 16 ani între firma pe care o conducea, Urbis Serv, și un anume Dumitru Dobrică. Motivul? Odinioară, ANI l-a acuzat pe Dobrică de conflict de interese. Acum 15 ani, DNA Ploiești a decis neînceperea urmăririi penale față de Dobrică, dar pata la Dosarul Ciolacu a rămas! În mod similar, Marian Vanghelie nu a fost condamnat penal, dar toți cei care au primit cadouri de la dânsul au ”anturaj nesănătos” – dacă stăm să ne gândim, cam o treime din Parlament ar fi în această situație.
Alt ”element nesănătos”: avocații. Dintotdeauna, în România avocații au fost suspecți în ochii Stăpânirii. În anii 1930 – 1940, avocații care îndrăzneau să apere comuniști, deîndată ce încercau să pună la îndoială rechizitoriul, se alegeau cu fișă de Siguranță: toți clienții lor deveneau suspecți de comunism. Peste ani, cunoscând lecția, avocatul soților Ceaușescu nu i-a apărat, ci i-a acuzat pe inculpați – spre stupoarea străinilor, care nu ne știu obiceiurile. Iar azi, maestrul Trăilă e cercetat de Parchet, alături de generalii (r) Coldea și Dumbravă. Deci e clar: toți cei care vreodată au apelat la domnul Trăilă ca avocat, inclusiv candidații Lasconi și Geoană, sunt ”oamenii lui Coldea”, zău! Dovada? Păi, versurile poetului: „Coldea e-n toate cele ce sunt / Și-n toate cele ce mâine vor râde la soare!”
Dar am o nelămurire: de la ce dată se consideră suspectă relația cu ”coldistul” Trăilă? Din 2013, de când are propria casă de avocatură, sau se ia în considerare ca și ”cârdășie” și ”stagiul în ilegalitate” din perioada 2000 – 2013, când era la casa de avocatură Valeriu Stoica? Că astfel iată, ajungem mintenaș la concluzia că jumătatea din clasa politică românească e ”coldistă”, în cârdășie cu mafioții albanezi! Vorba tov. Brucan: nu-i așa?
Studii și amantlâcuri.
Cadriștii erau vigilenți nevoie-mare, dar existau și domenii în care nu se băgau. Spre exemplu, studiile: majoritatea ștabilor comuniști aveau studii dubioase. Ca și Ceaușescu: Bacalaureatul luat după absolvirea Facultății. De aceea, era nesănătos pentru cadrist să se lege de studii sau de ”activitatea științifică” a persoanei, în special a Tovarășei. Dar la 35 de ani de la prăbușirea comunismului, aceste inhibiții au dispărut: am aflat tot ce era de aflat despre teza de doctorat a domnului Ciucă, diploma de Bacalaureat a domnului Ciolacu și studiile universitare ale doamnei Lasconi. Și am putut constata că, în esență, protipendada politică românească nu s-a schimbat prea mult în acești 35 de ani, nu-i așa?
În schimb, un capitol de mare interes al Dosarului de Cadre îl constituiau amantlâcurile. În 22 decembrie, pe la amiază, am ajuns prin dormitorul Tovarășei, la etajul unu din Palatul Primăverii. În fața patului era un televizor Sony cât o fereastră mai mică. Iar alături, un player Beta, profesional. Am presupus că-i plăceau filmele. Peste ani, un antreprenor mi-a povestit cum, renovând fosta vilă a prim-ministrului Dăscălescu, a descoperit în peretele dormitorului o cameră ascunsă, cu acces din pod, amplasată drept în fața patului.
Tovarășa avea această patimă: să filmeze viața sexuală a anturajului său. Se cheamă voayeurism gerontofil. În 1989 Dăscălescu avea 66 de ani – cât are astăzi domnul Geoană pe care, iată, filajul l-a documentat intrând în blocul unde locuiește și o deputată PSD. Divorțată! E clar: până acum trei săptămâni i se reproșa replica ”Mihaela, dragostea mea”, acum i se reproșează ”PSD-ista, dragostea mea”.
Asta-mi amintește de un banc de pe vremea când eram coleg de liceu cu Geoană. Ședință de Partid la Moscova. Ordin de sus să se taie în carne vie. Se stabilește ca victima să fie Ivan Ivanovici: 65 de ani, în prag de pensie, nu-i mai pasă de sancțiuni. În ședință, tovarășii se ridică pe rând și-i înfierează imoralitatea: cu Natașa de la sculărie, cu Olga de la magazie, cu Tania de la cantină... I se dă cuvântul acuzatului: „Dragi tovarăși, la vârsta mea, eu vă mulțumesc pentru încrederea acordată!”
Măcar pe vremea Tovarășei existau dovezi, filmări. Azi, criteriul este crimăgânditul: ”Dacă te gândești la ce mă gândesc eu, să îți fie rușine!” Astfel a ajuns doamna Șoșoacă să fie acuzată că se gândește prea mult la Călin Mărincuș, iar dânsa a contraatacat făcând dezvăluiri despre gândurile impure ale șoferului domnului Simion. În timp ce domnul Ciolacu, divorțat, e învinuit că se gândește prea mult la fosta soție a lui Robert Negoiță!
Triplu Harakiri.
Desigur, este important să știm mai multe despre cei care ne cer votul, dar asta nu înseamnă să cădem în ”cadrism”, umflând nemăsurat detalii precum originea socială, rudele din străinătate, relațiile cu străinii, anturajul ”nesănătos”, ca să nu mai vorbim de picanteriile cu iz sexy. Dar o parte a clasei politice s-a regăsit cu voluptate în această atmosferă ”stil 1950”: în lipsă program politic, e mai comod să promovezi cancanuri.
Procedând astfel, clasa politică comite un triplu Harakiri. Pe de-o parte, politicienii își organizează propriul parastas, consolidând percepția negativă a electoratului. Pe de altă parte, prestația politicienilor noștri a transformat structuri informativ-operative străine – SIS, SBU – în arbitri ai parastasului electoral din România. Și în al treilea rând, acest priveghi cu strigături a redeșteptat bănuielile partenerilor europeni privind clasa politică românească. În toiul ”chiloțărelii” de la noi, liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat într-un comunicat că după audierea Roxanei Mînzatu, candidata României la funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene, „persistă semne de întrebare legate de proprietatea acesteia din Brașov, care necesită clarificare”.
Acest ultim aspect este și cel mai grav. În anul care vine, Europa va trece printr-o reașezare, o reconfigurare profundă. De credibilitatea reprezentanților țării noastre depinde dacă România va profita au ba de aceste schimbări. Dar ce credibilitate va mai putea avea clasa noastră politică, după triplul harakiri la care s-a dedat, din aceste zile?