Alegerile pentru șefia Federației Române de Fotbal sunt doar o formalitate. Răzvan Burleanu, președintele FRF de opt ani, este singurul candidat. El a avut două mandate consecutive, iar astăzi va obține cel de-al treilea mandat. Potrivit declarațiilor făcute de oficial, nu se opri aici, ci va continua să candidezi și după 2026.
Update: Răzvan Burleanu, singurul candidat pentru funcția de președinte al FRF, a fost ales în unanimitate de voturi pentru un nou mandat de patru ani.
"FRF are nevoie în continuare de fiecare dintre noi. Speranţa este că putem împreună să împingem România la cel mai bun nivel al său. Misiunea noastră este să facem fotbalul mai bun" , a declarat Burleanu, după ce a fost reales.
Înainte de a fi reales, Burleanu a spus: "Mi-aş fi dorit să am un contracandidat, să dezbatem idei şi opţiuni, să avem contraargumente. Singurul lucru pe care îl extrag este că arătăm unitate şi determinare în drumul pe care îl străbatem deja de opt ani. Nu vin singur, ci alături de o echipă, echipa mea, a FRF, echipa dvs. Este un mix între entuziasmul noilor generaţii şi experienţa celor mai în vârstă. Nu am nicio îndoială că nu vom reuşi în noua noastră misiune. Am reuşit să depăşim mai multe momente de criză, să demonstrpm că putem crea noi generaţii competitive. Să nu uitpm că împreună suntem o forţă, că suntem mai buni împreună".
Răzvan Burleanu a ajuns la capătului celui de-al doilea mandat la șefia Federației Române de Fotbal (FRF) și se pare că este o persoană de temut. Victoria din 2018, atunci când a reușit să îi învingă pe Ionuț Lupescu și a echipa lui din "Generația de Aur", a anihilat orice concurență. Niciun alt candidat, nici măcar unul lipsit de șanse reale, nu s-a înscris la mandatul din 2022 - 2026.
Alegerile FRF de marți, 12 aprilie, sunt doar o formalitate. Adunarea Generală are aproximativ 280 de membri votanți. Cluburile din Liga 1 au câte un vot, la fel cum au și echipele de fotbal feminin, școli de juniori și formațiile din Liga 3. Votanții nu au multe variante din care pot alege, singur candidat fiind Răzvan Burleanu.
Răzvan Burleanu și primele două mandate la șefia FRF
Actualul președinte a ajuns în fruntea FRF în 2014, când avea 29 de ani. Au trecut deja opt ani de când Răzvan Burleanu este la conduce și se pare că fotbalul românesc s-a întărit. Regula U21 și campionatul cu play-off și play-out sunt printre reușitele.
Răzvan Burleanu a avut un mare avantaj în 2014, când a candidat pentru prima dată. Gică Popescu, fostul căpitan al naționalei, a fost condamnat în Dosarul Transferurilor cu doar o zi înainte de scrutin. Reușita lui Burleanu se datorează și lui Gheorghe Chivorchian și Marcel Puşcaş, candidați și ei, care i-au cedat voturile. Ulterior, aceștia au ocupat funcții de conducere în federație. La doar 29 de ani a reușit să ajungă în fruntea fotbalului românesc, iar promisiunile au fost pe măsură.
"Vreau să vă mulțumesc pentru încrederea acordată. Este o mare provocarea pentru mine. Am promis performanță și am adus alături de mine oameni capabili. Vă promit ca nu vă voi dezamăgi”, a spus Răzvan Burleanu pe 5 martie 2014, atunci când a fost numit președinte al FRF.
A doua victorie a avut loc la alegerile din 2018, atunci când Răzvan Burleanu a reușit să câștige mandatul în fața lui Ionuț Lupescu, candidat sprijinit de „Generația de AUR”. Președintele FRF nu i-a dat nicio șansă contracandidatului său, reușind să obțină 168 de voturi, în timp ce Lupescu a primit doar 78.