Alegeri în Portugalia. Partidul Chega și-a triplat rezultatul

Alegeri în Portugalia. Partidul Chega și-a triplat rezultatulAlegeri în Portugalia. Sursa foto: Facebook

Alegeri în Portugalia. Alianţa Democratică de centru-dreapta, ar urma să termine pe primul loc în alegerile parlamentare de duminică, dar nu va obţine o majoritate absolută. În schimb, partidul de extremă dreaptă creşte vertiginos.

Alegeri în Portugalia. Alianţa Democratică este pe primul loc după ce 92% din buletinele de vot fuseseră numărate. Scorul sugerează că urmează negocieri dificile cu extrema dreaptă care a obţinut câştiguri uriaşe.

Alegeri în Portugalia. Partidul Chega a obținut 19% din voturi

Partidul Chega (Destul) s-a clasat pe locul al treilea cu 19% din voturi. Populiștii și-au triplat rezultatul obţinut la ultimele alegeri de la începutul anului 2022,. Atunci au obţinut 7,2%.

Chega şi-a făcut campanie mizând pe un mesaj anti-sistem, jurând să eradicheze corupţia, şi pe o ostilitate faţă de ceea ce consideră a fi o imigraţie „excesivă”.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, mulţime şi textAlegeri în Portugalia. Sursa foto: Facebook

În aşteptarea numărătorii finale, Alianţa Democratică (AD) a obţinut 29,8% din voturi, cu un uşor avans faţă de Partidul Socialist (PS), în exerciţiu, care a obţinut 28,7%.

Rezultatele provizorii au fost în concordanţă cu sondajele la ieşirea de la urne publicate după închiderea secţiilor de votare la ora 20.00 (22.00, ora României).

Prezenţa la vot a fost de aproape 65%, în creştere puternică faţă de 2022

„Este sfârşitul sistemului bipartid”, a declarat reporterilor liderul Chega, Andre Ventura, referindu-se la PS şi la Partidul Social-Democrat (PSD), care conduce noua Alianţă Democratică. Cele două partide au alternat la putere de la sfârşitul dictaturii fasciste în urmă cu cinci decenii.

Votul de duminică arată clar că portughezii doresc un guvern de coaliţie între AD şi Chega, a adăugat Ventura. AD a exclus până în prezent orice înţelegere cu Chega. Lucru care ar putea duce la un guvern minoritar instabil, pe care parlamentarii de extremă dreapta l-ar putea răsturna în orice moment.

Scrutinul de duminică a fost declanşat de demisia premierului socialist Antonio Costa, în urmă cu patru luni, pe fondul unei anchete de corupţie. Printre problemele care au dominat campania din cea mai săracă ţară din Europa de Vest se numără o criză imobiliară paralizantă, salariile mici, sistemul de sănătate şi corupţia, scrie news.yahoo.com.

Ne puteți urmări și pe Google News