Alegeri în Găgăuzia: candidații au început pelerinajul la Moscova. Vlad Filat: Rusia se implică direct în procesul electoral

Federaţia Rusă se implică direct în procesul electoral din Găgăuzia prin susţinerea financiară şi promovarea deschisă a unui anumit candidat, a denunţat, ieri, preşedintele Partidului Liberal Democrat (PLDM) şi liderul facţiunii parlamentare a acestei formaţiuni, Vlad Filat, de la tribuna legislativului de la Chişinău, potrivit site-urilor Unimedia.md şi Moldova.org.

“Instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria, iar parlamentul cred că ar trebui să dea o calificare juridică şi politică acestei situaţii - finanţarea directă şi indirectă a campaniei, promovarea unui candidat la funcţia de başcan (guvernator), uitându-se că Găgăuzia este parte componentă a teritoriului Republicii Moldova”, a menţionat Vlad Filat, potrivit căruia unul dintre candidaţii la funcţia de guvernator este prezentat drept candidatul Moscovei.

Liderul liberal-democraţilor moldoveni, al cărui partid face parte din coaliţia minoritară de guvernare de la Chişinău, consideră că instituţiile statului trebuie să se autosesizeze în acest caz. Filat a mai cerut Ministerului moldovean de Externe să solicite Federaţiei Ruse să nu se implice în treburile interne ale Republicii Moldova.

“Solicit instituţiilor statului să acţioneze în strictă conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, în special Ministerului de Externe şi Integrării Europene să dea calificarea necesară în conformitate atât cu legislaţia ţării, cât şi cu cea internaţională şi să solicite Federaţiei Ruse să nu se impună în treburile interne ale Moldovei”, a menţionat fostul premier.

Liderul PLDM a precizat că mesajul său nu trebuie privit ca unul îndreptat împotriva Federaţiei Ruse, ci ca un îndemn de respectare a legislaţiei naţionale. El a subliniat importanţa menţinerii relaţiilor cu Federaţia Rusă, dar spune că trebuie să existe un respect reciproc.

“Noi avem relaţii strategice cu Federaţia Rusă pe dimensiunea economică, umanitară, însă, totodată, ca stat independent trebuie să ne asigurăm ca legile ţării şi interesul naţional să fie respectate, să nu admitem interesul străin şi implicarea directă a intereselor străine în treburile interne. Este absolut necesar ca instituţiile statului să constate aceste abateri grave privind implicarea directă din partea Federaţiei Ruse în treburile interne, în mod special prin participarea în procesul electoral din autonomia găgăuză”, a declarat Vlad Filat.

Alegerile başcanului regiunii Găgăuzia (Unitatea Teritorial-Autonomă Găgăuz-Yeri) sunt programate pentru 22 martie, în cursă fiind înscrişi 12 candidaţi. Unul dintre aceştia, fosta comunistă Irina Vlah, deşi se declară candidat independent, se bucură de sprijinul Partidului Socialist, al lui Igor Dodon. Vlah, împreună cu Dodon, a efectuat recent o vizită la Moscova, unde a avut o întrevedere cu preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară), Serghei Narâşkin.

De fapt, Irina Vlah, împreună de data aceasta cu fostul premier moldovean Zinaida Grecianâi, preşedinta facţiunii socialiştilor în parlamentul de la Chişinău, s-a aflat chiar ieri la Moscova, unde s-a întâlnit cu şefa Consiliului Federaţiei (camera superioară) Valentina Matvienko, după cum a relatat agenţia de presă TASS, preluată de Agerpres.

“În aspiraţia ţărilor occidentale de a atrage Republica Moldova în procesul integrării europene nu există decât politică”, a declarat Matvienko, la întâlnirea cu cele două interlocutoare ale sale de la Chişinău. Bruxellesul nu se gândeşte “cum va fi economia, bunăstarea populaţiei” în urma integrării Moldovei în UE şi încearcă să pună republica în condiţia unei alegeri artificiale între Occident şi integrarea eurasiatică, a afirmat preşedinta Senatului rus.

După cum remarca presa de peste Prut, la evenimentele electorale, Irina Vlah apare cu o eşarfă la gât în culorile drapelului rus.