Evenimentul Zilei: Când aţi plecat din România şi care au fost motivele care v-au determinat sa faceţi acest pas?
Florin Filipescu:
Am plecat din România pe 18 Martie 1990. Gândindu-mă din perspectiva de astăzi, cred că am avut două motive principale pentru care am părăsit. Primul ar fi acela că la 23 de ani pe care îi aveam atunci, îmi doream aventuri, să văd lumea cu faţa ei adevărată, deci dincolo de minciunile propagandei comuniste sub care trăisem până atunci.

Al doilea motiv pentru care am plecat a fost următorul: Ca participant activ la revoluţia din Decembrie 1989, am avut, ca fiecare dintre cei care au fost acolo, nişte ţeluri destul de clare pentru care mi-am expus existenţa, dorindu-mi o schimbare de alt ordin decât aceea care avea să se profileze curând. Nu mai eram dispus să mai accept să fiu condus de aceiaşi oameni ai clasei politice de până atunci. Mi-am spus şi am acţionat pe măsura pornirii mele interioare că este mai bine să cunosc democraţia şi libertatea acolo unde deja este instaurată, în loc să las mă supun experimentelor neocomuniste. Am trăit cu speranţa că într-o bună zi valorile în care credeam se vor fi instaurat şi în ţara mea şi astfel am dorit să mă pregătesc pentru aceste vremuri. 

EVZ: De ce aţi ales Germania?
FF:
Iniţial a fost o întâmplare, deşi dincolo de epoca nazistă de tristă amintire, aveam un deosebit respect pentru cultura germană şi pentru realizările Germaniei occidentale, de după război. Mă informam şi înainte de căderea dictaturii despre realităţile politice şi economice din lumea liberă. Ascultam zilnic posturile de radio occidentale care transmiteau în limba română şi avusesem şi la Bucureşti discuţii foarte interesante cu cetăţeni occidentali pe care am avut şansa să-i cunosc. Cum spuneam, alegerea Germaniei a fost întâmplătoare, deoarece aş fi plecat oriunde în altă parte în vest.

Mai mult decât atât, în vara anului 1987, cunoscusem o domnişoară din Jena, landul Turingia din fosta RDG. Întâlnirea noastră pe litoralul Mării Negre s-a transformat într-o aventură de dragoste fără şanse de reuşită datorită condiţiilor de ordin politic de la acea vreme. Cu ajutorul sentimentelor pe care le nutream reciproc am continuat relaţia şi după reîntoarcerea ei acasă. Am întreţinut o corespondenţă destul de intensă. După revoluţia din România am profitat imediat de situaţia nou creată şi am vizitat-o pe prietena mea care studia pe atunci arhitectura în frumosul oraş Weimar. Am hotărât împreună, cu ocazia acelei vizite, că putem încerca să ne construim un viitor împreună. Astfel m-am întors pentru scurtă vreme la Bucureşti, mi-am luat rămas bun de la cei dragi şi m-am mutat la Weimar împreună cu prietena mea. Curând după aceea a urmat unirea Germaniei Federale cu fostul RDG, unde mă aflam, şi astfel m-am trezit devenind locuitor al noii RFG.

EVZ: Care este activitatea dumneavoastră actuală?
FF: Tocmai încerc să pun pe picioare o mică afacere în domeniul publictar lucrând în paralel pentru diverse alte joburi. Am absolvit în România un liceu de arte plastice cu orientarea spre design industrial. Aici, în Germania, am continuat studiile şi am obţinut o calificare ca designer media, profilul print.

EVZ: Ce aţi făcut în primele zile după ce aţi plecat din România?
FF:
M-am simţit extrem de bine, eram în al nouălea cer. Aveam planuri foarte mari. Curând însă realităţile cotidiene aveau să îmi aducă aminte de statutul meu de emigrant şi de faptul că aveam probleme de comunicare datorită nestăpânirii temeinice a limbii germane. Am început aşadar un curs de limbă şi mi-am căutat de lucru. Cu ajutorul părinţilor prietenei mele am găsit un post, cam prost plătit, la Poşta Germană, unde lucram numai de noapte, sarcina mea fiind aceea de a sorta scrisori.

EVZ: Aţi regretat vreodată că aţi plecat?
FF:
Niciodată. Cred că am avut dreptate în hotărârea pe care am luat-o în acel moment. Mai cred că nu am pierdut timpul urmărind neputincios circul care a urmat revoluţiei, ci am învăţat, chiar dacă uneori brutal, care sunt avantajele şi dezavantajele libertăţii.

EVZ: Care a fost cea mai mare reuşită a dumneavoastră realizată în afara României?
FF:
Acceptarea realităţii că pot trăi ca un om liber şi respectat, responsabil pentru viitorul meu şi a celor ce îmi sunt aproape.

EVZ: Care ar fi condiţiile în care aţi reveni în România?
FF:
Funcţionarea instituţiilor statului după norme cât de cât civilizate, respectarea de către statul român, deci a autorităţilor, a tuturor drepturilor cetăţeneşti înscrise în Constituţia ţării noastre, un trai decent conform muncii pe care o depun, un sistem social şi de sănătate solid, un comportament mai civilizat al conaţionalior mei şi nu în ultimul rând un mediu mai puţin poluat.

EVZ: Aţi menţinut legătura cu România?
FF:
Desigur, deşi nu permanent. Odată cu răspândirea internetului, informaţiile calde dinspre România au devenit mai uşor de accesat, citesc zilnic ştirile cele mai importante ce sosesc de la Bucureşti şi desigur întreţin destul de intens relaţiile cu familia mea rămasă în ţară şi cu prietenii.

EVZ: Cum aţi decis să vă implicaţi în activităţile culturale ale diasporei din Germania?
FF:
Prin 1997, un prieten m-a invitat să vin la una dintre întâlnirile membrilor asociaţiei Apoziţia, o organizaţie culturală de renume. Imediat după ce am participat am decis că vreau să fiu membru. Am vrut să îi cunosc pe cei care au reuşit să-şi facă un nume în cultura românească din diaspora. Vroiam să văd cum gândesc, vroiam să îi întâlnesc pe cei de la Europa Liberă, un post de radio pe care îl ascultam foarte mult înainte de 1989. Iar acum aveam ocazia să fiu în compania tuturor acestor oameni. Aşa că imediat după terminarea acelei întâlniri am rămas în Apoziţia. Între timp am devenit şi secretarul asociaţiei şi sunt implicat în tehnoredactarea revistei Apoziţia.

EVZ: Care consideraţi că sunt principalele nemulţumiri ale românilor din diaspora privind România?
FF:
Cred că ar fi un pic deplasat să mă erijez în purtător de cuvânt al românilor din diaspora. Oricum, din câte mi-am dat seama, cam toţi păstrează legturile cu ţara mamă, ceea ce în opinia mea, înseamnă că toţi poartă în suflet speranţe de mai bine. Nemulţumiri avem din când în când cu toţii, dar cred că în afară de ce am scris mai sus referitor la întrebarea dumneavoastră vis a vis de o eventuală repatriere, cred că statul român greşeşte fundamental, deoarece în mai toate domeniile de activitate lipsesc politici coerente, orientate pe timp mediu şi lung.

Conaţionalii noştri din occident au învăţat destul de bine că trebuie să avem cu toţii răbdare, dar atunci când rezultatele acestei aşteptări sunt înşelate sistematic, oamenii devin apatici în relaţia lor cu ţara mamă. Acest fapt pare nu a fi prea bine înţeles de cei care conduc România, iar dezavantajele unui asemenea gen de relaţii sunt în primul rând pentru România şi cei de acolo, malefice.

EVZ: Ce credeţi ca ne diferentiază de alte ţări occidentale ?
FF:
Conştientizarea realităţii că în condiţiile în care am noi am ales cum să trăim după dictatură, responsabilitatea este cea care ne salvează. Mă refer la responsbilitatea individuală care teoretic ar trebui să se facă simţită imediat ce fiecare dintre noi a înţeles ce înseamnă libertatea. A alege implică să ştim ce alegem atunci când vrem să trăim mai bine unul lângă celălalt, mai ales când dorim să o facem cu plăcere. Deşi progresele în acest sens sunt vizibile în ultimul timp, cred că mai este foarte mult de făcut.