Alianţa Liberarilor şi Democraţilor (ALDE) a criticat, prin intermediul unui comunicat de presă, Strategia naţională de Apărare a României.

Co-preşedintele Alianţei Liberale şi Democrate, Călin Popescu Tăriceanu, a fost cel mai vehement contestatar al acestei strategii. Citiţi mai jos comunicatul de presă remis de ALDE.

"Preşedintele României a adresat Parlamentului solicitarea pentru aprobarea Strategiei naţionale de apărare a României în temeiul prevederilor art. 65 alin. (2) lit. f) din Constituţia României.

Unele din formulările şi direcţiile de acţiune indicate în Strategie contravin flagrant prevederilor constituţionale în materie, motiv pentru care consider că ar fi fost necesar că Parlamentul să adopte o hotărâre de respingere a documentului. Principalele motive pentru respingerea Strategiei pot fi sintetizate astfel:

Strategia de apărare nu este o strategie O strategie, în orice domeniu, presupune definirea unor obiective şi precizarea mijloacelor şi cailor de a le atinge. Prezenţa Strategie nu are scopuri definite şi nici mijloace concrete indicate. În al doilea rând, orice strategie are două componente obligatorii şi necesare: o componentă normativă şi o componentă instituţională. Strategiei îi lipsesc complet referinţele normative, dincolo de trimiterea metaforică la valorile NATO şi UE. În materie de apărare şi securitate naţională există, formulat în Tratatul de la Lisabona, un drept primar al Uniunii Europene, complet ignorat de document. De asemenea, în Strategie nu sunt numite instituţiile cărora le sunt ataşate atribuţii şi sarcini în domeniul apărării şi nu se face nici un fel de proiecţie bugetară.

Limbajul Strategiei este unul de program politic, vag, generic şi metaforic. Strategiile similare ale altor naţiuni desenează politici publice concrete, incluzând mijloace alocate şi responsabilităţi precizate, nu vorbesc despre „dimensiuni” abstracte.

Strategia de apărare este o strategie vagă şi neriguroasa de securitate. Strategiei îi lipsesc cele două calităţi pe care şi le asumă explicit, claritatea şi rigoarea. Documentul este întemeiat pe o confuzie conceptuală, cea între politică de apărare, ce face obiectul constituţional al Strategiei, şi chestiunea securităţii, la rândul ei înţeleasă că un domeniu ce cuprinde practic întreagă sfera a activităţilor şi proceselor de natură socială şi economică.

Pe această confuzie se întemeiază o distorsiune fundamentală: deşi afirmă că vizează interesele şi drepturile cetăţenilor, Strategia da o dimensiune statală tuturor domeniilor sferei publice. În realitate, statul se află în centrul documentului, un stat care-şi subsumează toate aspectele vieţii comune a cetăţenilor.

Această distorsiune structurală este întărită de lipsa notabilă a noţiunii de securitate civilă, dispusă în jurul cetăţeanului, noţiune ce figurează astăzi în strategiile similare ale celor mai multe naţiuni înlocuind vechea noţiune de ordine publică, ce afirmă rolul disciplinar şi represiv al statului. Deopotrivă absent este obiectivul rezilienţei, ce priveşte rezistenţă colectivă la consecinţele unui dezastru militar ori cataclism natural.

Strategia de apărare este în fapt o strategie de extindere a puterii prezidenţiale dincolo de litera şi spiritul Constituţiei.

Pe lângă abordările tradiţionale, Strategia include explicit în sfera apărării şi alte domenii: mediul economic, energie, sănătate, educaţie, protecţie socială, agricultură. Pe această cale, Preşedinţia pare să-şi asume, cel puţin cu titlu de instanţa de monitorizare şi control, atribuţii care sunt de resortul Guvernului. Cu alte cuvinte, Strategia sugerează trecerea către o republica prezidenţială, prin extinderea explicită a autorităţii prezidenţiale: „Strategia reflectă necesitatea promovării unui concept de securitate naţională extinsă ... în  următoarele  domenii:  educaţie, sănătate, economic, energetic, financiar, mediu, infrastructuri critice ...reducerea decalajelor de dezvoltare şi reconstrucţia marilor sisteme publice”.

Dimensiunea economică şi energetică a Strategiei conţine aproape toate materiile constituţionale ce cad în responsabilitatea Guvernului: „Promovarea liberei iniţiative şi protejarea proprietăţii private, asigurarea cadrului concurenţial şi a competitivităţii prin diminuarea factorilor care afectează bună funcţionare a mediului de afaceri, asigurarea transparenţei pieţelor autohtone şi a capacităţii de funcţionare interconectată a lor cu cele externe, asigurarea securităţii  energetice prin adaptarea operativă şi optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare, creşterea eficienţei energetice, dezvoltarea proiectelor menite să asigure diversificarea accesului la resurse, creşterea capacităţii de interconectare şi a competitivităţii, inclusiv prin implementarea obiectivelor Uniunii Energetice, promovarea  unor  politici  care să asigure reducerea decalajelor de dezvoltare dintre diferitele regiuni ale ţării, dezvoltarea şi modernizarea reţelelor de infrastructuri, consolidarea capitalului autohton, creşterea  capacităţii  de  reacţie  a  sistemului  de  sănătate  publică  în  cazul apariţiei unor pandemii sau situaţii de urgenţă, modelarea sistemului  de  sănătate  prin  situarea  pacientului/cetăţeanului în centrul acestui sistem, corelarea politicilor privind piaţă muncii cu cele din educaţie şi  sănătate, în vederea sprijinirii proceselor de dezvoltare durabilă, adoptarea unor măsuri  coerente care să vizeze diminuarea gradului de deteriorare a situaţiei demografice şi reducerea disparităţilor de dezvoltare la nivel teritorial”.

Prin asumarea că misiune a „apărării şi consolidării democraţiei constituţionale şi a statului de drept”, Strategia adopta o atitudine paternalistă faţă de Puterea Judecătorească, ce pare să devină astfel un nou domeniu al atribuţiilor prezidenţiale.

De asemenea, Strategia încalcă principiul nulităţii mandatului imperativ al parlamentarilor, indicând formă şi conţinutul legislaţiei pe care aceştia ar fi chemaţi să o adopte la indicaţia Preşedintelui: „O condiţie necesară pentru operaţionalizarea Strategiei o reprezintă  revizuirea cadrului legislativ în domeniul securităţii naţionale, care să ţină cont, pe lângă deficienţele relevate în timp, de noile ameninţări şi de nevoia de respectare a drepturilor şi libertăţilor civile. În vederea atingerii obiectivelor şi realizării direcţiilor de acţiune asumate prin prezenţa Strategie, instituţiile cu responsabilităţi în domeniile respective vor elabora strategiile, programele şi planurile sectoriale de activitate subsecvente”.