Oraşul german Essen va folosi persoanele dependente de alcool şi droguri pentru a curăţa străzile. Cei care se vor implica în acest demers vor fi răsplătiți cu bere, ţigări, mâncare şi o remuneraţie modică.
Supranumită "Faci curat pentru bere", operaţiunea va fi supravegheată de asistenţi sociali şi se va desfăşura în jurul gării centrale din acest oraş, un loc unde se adună drogaţi, alcoolici şi persoane fără adăpost.
Miercuri, șase persoane vor începe să cureţe străzile şi să strângă gunoaiele pentru 1,25 euro pe oră, o masă caldă şi trei sticle de bere, precum şi ţigări pentru fumători, afirmă cotidianul Die Welt, potrivit Mediafax.
Asociațiile pentru ajutorarea celor fără adăpost nu privesc cu ochi buni această inițiatiativă denunțând "munca la preţ redus", dar și faptul că persoanele dependente vor primi alcool.
De cealaltă parte, responsabilii proiectului susţin că această operaţiune, deja desfăşurată la Amsterdam, urmăreşte reintegrarea în societate a persoanelor dependente de alcool şi droguri subliniind totodată că cestor persoane li se va facilita intrarea în contact strâns cu serviciile sociale sau medicale care le pot acorda ajutor pe viitor.
"Participanţii la proiect sunt persoane care au nevoie de o structură zilnică pentru a se pune pe picioare" a asigurat coordonatorul campaniei, Oliver Balgar, pentru cotidianul Bild.
Majoritatea sunt persoane fără un loc de muncă de multă vreme, foarte dependente şi în cazul cărora terapiile au eşuat, a precizat organizaţia într-un comunicat.