Albii, șterși din școli. La Chicago, Ziua lui Columb, înlocuită cu Ziua Indigenilor

Consiliul de Educație din Chicago a stoparea sărbătoririi Zilei lui Columb și înlocuirea ei cu „Ziua Poporului Indigen”. Acest ultim exemplu de „corectitudine politică” vine pe seama discuțiilor ca picturile din Școlile Publice din Chicago (CPS) care conțin imagini cu oameni albi să fie eliminate.

CPS are cea mai mare colecție de picturi murale de la începutul secolului 20 din Statele Unite.  Însă CPS a creat o nouă comisie educațională pentru a evalua toate lucrările viitoare de artă care vor fi afișate în școli, spunând că vor „evalua preocupările ridicate cu privire la anumite lucrări de artă, pentru a putea asigura echitate și sensibilitate culturală”, scrie tribuna.us, citând un articol publicat de Illinois Family Institute.

Districtul școlar a apreciat „că unele opere de artă din școli nu reflectă valorile diversității și incluziunii districtului”.

„Această afirmație este ironică, având în vedere că majoritatea picturilor care sunt pe listă pentru a fi eliminate ilustrează caracteristicile nativilor americani, cu misionari și coloniști albi pașnici”, scrie tribuna.us

Aparent, „diversitatea și incluziunea” înseamnă excluderea persoanelor albe.

Mai multe picturi murale de la Bateman Elementary School, care reprezentau femei albe care aveau capul acoperit (acoperitorile pe cap erau un simbol religios comun în istoria americană timpurie) au fost catalogate drept piese de artă „rasistă, demodată și ofensatoare”

„Acest tip de dispreț față de practica religioasă și acuratețea istoriei reflectă noua mentalitate deconstructivă postmodernă care încearcă să dărâme structurile sociale existente și să le înlocuiască cu altele corecte politic.

Ccomunitatea italo-americană care numără peste 500.000 de cetățeni doar în Chicago, a lansat o declarație împotriva eliminării lui Christopher Columb ca figură istorică din școli: „Pentru americanii italieni, care au suferit o discriminare oribilă și continuă să facă obiectul unei degradări stereotipice în cultura populară, Christopher Columb este un simbol al rezistenței unui popor care a contribuit la modelarea peisajului cultural al acestei mari națiuni”, arată autorii articolului.

„Încearcă CPS să reprezinte toate culturile în mod egal și echitabil sau încearcă să acorde preferințe unor grupuri de oameni în timp ce îi exclude pe alții? Aceasta este inegalitatea care se întâmplă adesea atunci când multiculturalismul este deturnat de grupuri de interese care caută să-și promoveze propriile agende”, estimează Illinois Family Institute.

Unele picturi au fost deja îndepărtate. Anul trecut, la Școala Gimnazială Percy Julian din Oak Park, elevii de la Clubul Justiției Sociale au presat cu succes administratorii pentru a elimina muralul Child and Sports – Winter din 1973 allui Ethel Spears, pentru că pictura include doar copii albi. Alte școli din America au scos de pe pereți și tablourile fondatorilor Statelor Unite, precum George Washington, Thomas Jefferson sau Patrick Henry, pe motiv că dețineau sclavi.

„Predarea istoriei implică spunerea adevărului despre greșelile care s-au întâmplat în istoria americană. Nu vrem să ne mințim copiii, spunându-le că trecutul Americii a fost perfect. Acest lucru se poate face, însă, fără a elimina nici o referire la impactul pozitiv pe care l-au avut coloniștii europeni. Nu toți erau proprietari de sclavi, asupritori și rasiști.

Declarația de Independență și Constituția Statelor Unite, deși scrise de oameni cu defecte, au ajutat toți americanii. Regimurile opresive precum regimurile comuniste perie istoria pentru a avansa o ideologie. Ca americani ar trebui să căutăm să spunem toată istoria: binele, răul și hidosul. Nu putem face asta dacă ideologia duce la cenzură”, concluzionează articolul.

Foto. tribuna.us