Albă ca zăpada este pentru mulți rețeta copilăriei. O prăjitură cremoasă care se topește în gură și care ne amintește de momentele în care eram copii și nu aveam nicio grijă.
Pentru rețeta de albă ca zăpada, gospodinele trebuie să se înarmeze cu răbdare pentru că e nevoie de foi, dar și de cremă. Iar mai apoi pofticioși trebuie să aștepte până când prăjitura va fi gata. Așadar, iată care sunt ingredientele.
Pentru foi
- 3 ouă
- 8 linguri de zahăr
- 8 linguri de ulei
- 8 linguri de lapte dulce
- 1 linguriță de amoniac stins în zeamă de lămâie
- Sare
- Esență de vanilie
- Făină cât cuprinde
- Pentru cremă
- Jumătate de litru de lapte
- 4 linguri de griș
- Un pachet de unt
- 200 de grame de zahăr.
Cum se face
- Prima dată trebuie făcut aluatul de foi și copt.
- Așadar se sparg cele trei ouă, se adaugă în ele cele 8 linguri de zahăr.
- Se amestecă, se pun apoi cele 8 linguri de ulei.
- Amestecăm în continuare și punem și cele 8 linguri de lapte dulce, peste care adăugam și amoniacul stins în zeamă de lămâie.
- Apoi adăugăm sarea și esența de vanilie.
- Apoi începem să punem făina în timp ce amestecăm pentru a nu se forma cocoloașe.
- Punem suficientă făină încât să se formeze o cocă bună de întins.
- Când este gata o împărțiți în trei.
- Fiecare dintre părți o întindeți și o coaceți pe dosul tăvii la cuptor.
După ce foile s-au copt vă apucați de cremă.
Albă ca zăpada cu vanilie
- Se fierb cele 4 linguri de griș în jumătate de litru de lapte.
- Apoi se lasă la răcit.
- Între timp se freacă un pachet de unt cu 200 de grame de zahăr pudră.
- Se adaugă această compoziție peste grișul fiert.
- Se pune și zeamă de lămâie.
- Se poate adăuga și esență de vanilie.
- După ce se răcește crema se ung cele trei foi și se așază una peste cealaltă.
- După ce ați terminat, prăjitura se dă la frigider pentru cel puțin 3 ore înainte să o tăiați. În acest fel se vor frăgezi foile.
Poftă bună!