Alain Chouet: Israelul trebuie să fi avut o sursă în apropierea lui Nasrallah

Hassan Nasrallah. Sursă foto: captură video Youtube

Israelul trebuie să fi avut o sursă în apropierea lui Nasrallah, crede Alain Chouet, specialist în problemele din Orientul Mijlociu.

În situația din Orient nu contează doar Israelul și grupările teroriste susținute de Iran

Pe baza experienței sale în cadrul Direcției Generale de Securitate Externă (DGSE), Alain Chouet încearcă să clarifice lucrurile cu privire la evenimentele actuale din Orientul Apropiat și Mijlociu în lumina istoriei și a religiilor.

Cunoștințele sale despre regiune și despre lumile arabo-musulmane îi permit să abordeze „Orientul complicat cu idei simple”, pentru a folosi cuvintele lui Charles de Gaulle.

Dacă ultimele decenii au fost punctate de violență, conflictul israeliano-palestinian poartă o anumită responsabilitate, dar nu toată. Probleme complexe, în special petrolul, chestiuni strategice și ideologice, înconjoară antagonismele.

Despre aceste puncte, Alain Chouet spune multe. Pentru Le Point, el a acceptat să discute despre percepția sa asupra evenimentelor actuale, la un an după carnagiul comis de teroriștii palestinieni pe 7 octombrie anul trecut.

Victorie incredibilă a serviciilor secrete

Reporter: Cum judecați operațiunile recente israeliene, în special explozia pagerelor, și moartea lui Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah?

Alain Chouet: Sunt operațiuni perfect reușite, puse la cale demult, cu mare grijă, jos pălăria!

Înființarea unei companii – în Ungaria – capabilă să dubleze dispozitivele fabricate în Taiwan, trecându-le prin Bulgaria, profitând de o lacună a lui Nasrallah care îi sfătuia pe membrii Hezbollah să nu mai folosească telefoanele mobile, toate acestea necesită mult timp, mijloace, oameni.

L-am cunoscut puțin pe Hassan Nasrallah. Nu a stat niciodată două ore în același loc, niciodată două nopți în același pat.

Sunt convins că, dacă israelienii știau unde se află în momentul în care a fost lovit, a fost pentru că aveau o sursă umană foarte aproape de el. În plus, știau foarte puține dinainte, din moment ce se mișca tot timpul.

Au profitat de o nișă, dar fără garanție. Ar fi putut arunca bombele în locul nepotrivit.

Israelul a dat o lovitură devastatoare Hezbollah

Reporter: Israelul a ucis zeci de lideri Hezbollah, fără să-l anihileze. Este diferit cu Hassan Nasrallah?

Alain Chouet: Israelul a lovit mulți militanți Hezbollah, nu lideri de acest nivel! Nu știu dacă lovitura de data aceasta va fi fatală, dar este devastatoare.

Nasrallah și o duzină dintre comandanții săi de top au fost înlăturați. Infrastructura Hezbollah a fost distrusă metodic de atunci în Beirut, precum și între granița israeliano-libaneză și râul Litani.

Mai presus de toate, Hezbollah este afectat politic. Aura sa era superioară celei a statului libanez, atât în ​​materie militară, cât și socială și politică, pe baza acțiunii sale, a disciplinei sale, a extinderii operațiunilor sale până în Siria.

Devine din nou o organizație politico-militară ca și celelalte din Liban – forțele libaneze, druzii și alții.

Hamas / Sursa foto: Twitter

Iranul i-a sacrificat deliberat pe teroriștii palestinieni

Reporter: Ce părere aveți despre situația care a predominat timp de un an între Israel și vecinii săi controlați de Iran?

Alain Chouet: Timp de patruzeci de ani, iranienii au acționat întotdeauna prin împuterniciții lor: Hezbollah, Hamas, Houthi, miliții șiite irakiene. Cred că Iranul a cronometrat masacrul din 7 octombrie pentru a torpila Acordurile Avraam, menite să apropie Israelul și țările arabe sunite, în special Arabia Saudită.

Teheranul știa că răspunsul israelian va fi devastator pentru Hamas și Gaza și le-a sacrificat în mod deliberat pentru a rupe complicitatea occidentală, israeliană și sunnită împotriva Iranului. Din acest punct de vedere, are succes. Niciun lider arab nu se va putea apropia de Israel după tot ce se întâmplă în Gaza.

Israelul și Iranul ar trebui să fie aliați naturali. Dar cu mullahii e imposibil

Reporter: Șefii serviciilor de informații israeliene au afirmat în mod repetat că țara lor va trebui să negocieze cu vecinii săi. Ce credeți?

Alain Chouet: Șefii Mossadului, ai Shin Bet și Aman [cele trei mari servicii de informații ale țării] sunt toți – de mult timp – pe aceeași linie, până la punctul de a fi semnat recent un manifest în acest sens: nicio țară nu poate rezistă mult timp fiind înconjurat doar de inamici care au jurat distrugerea sa.

Trebuie găsită o modalitate de a negocia. După cum a spus Shaul Mofaz, pe atunci șef de personal al IDF, care este de origine iraniană, aliatul natural al Israelului în regiune este Iranul, nu țările sunnite. Cu mullahii, este imposibil. Dar, dacă regimul s-ar schimba la Teheran...

Trebuie ținute ușile deschise pentru mai târziu! Ephraïm Halevy, fostul șef al Mossadului, a considerat că este necesar să negocieze cu ei înainte de a avea bomba. Sunt foarte aproape de asta astăzi.

Observ că doctrina nucleară iraniană este aceeași cu cea a francezilor. Vor bomba ca să nu fie nevoiți să o folosească. Obsesia lor este să nu retrăiască războiul Iran-Irak (1980-1988). Bomba care reprezintă o problemă în regiune este cea a Pakistanului!

(Interviu realizat de Jean Guisnel, Le Point;  Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)