Disputa ce a marcat, în ultimii ani, relaţiile dintre Rusia şi două foste republici sovietice care au mai ieşit din cuvântul Moscovei - Ucraina şi Belarus - a ajuns la episodul şase.
Rusia a început, ieri, să reducă gradual livrările de gaz către Belarus, ţară care, potrivit companiei Gazprom, are de plătit o datorie în valoare totală de 200 de milioane de dolari. Preşedintele Gazprom, Alexei Miller, a anunţat că livrările au fost diminuate cu 15%.
În absenţa unui acord privind datoria menţionată, exporturile de gaze naturale către Belarus ar putea fi diminuate chiar şi cu 85%, a avertizat Miller, citat de AFP.
Mai mulţi responsabili de rang înalt de la Minsk au atras atenţia că decizia Rusiei ar putea avea repercusiuni asupra UE, 20% dintre importurile sale de gaz tranzitând teritoriul Belaruslui.
Lituania, în alertă
"Ne aşteptăm ca fluxul de gaze din Rusia către UE, prin Belarus, să nu fie afectat", a declarat, ieri, Marlene Holzner, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pe probleme de energie. Holzner a indicat totuşi Lituania ca ţară care ar avea cel mai mult de suferit, deoarece aceasta primeşte toate gazele importate din Rusia prin intermediul rutei de tranzit din Belarus.
Există însă o soluţie în cazul întreruperii livrărilor prin Belarus: importul de gaz rusesc din Letonia vecină.
O reuniune de urgenţă a experţilor ruşi şi europeni era programată aseară, la Bruxelles, pentru a soluţiona criza care ar putea afecta alte două ţări - Germania şi Polonia. Asta doar dacă Belarus nu-şi achită datoria peste două săptămâni, aşa cum a promis ieri după-amiază.
Totodată însă, Minskul susţine că Gazprom îi datorează peste 200 de milioane de dolari pentru tranzitul de gaze către Europa.
Tensiuni din 2004
Prima dispută majoră dintre Rusia şi Belarus privind livrările de gaz a avut loc în 2004 şi a fost urmată de conflictul din ianuarie 2007, când Gazprom a cerut mai mulţi bani pe gazul livrat.
Punctul maxim al crizei energetice a fost atins pe 8 ianuarie 2007, când Rusia a încetat să mai pompeze petrol în oleoductul Drujba, acuzând Belarusul că fură ţiţei din conductă. În cele din urmă, cele două părţi s-au înţeles atât în privinţa petrolului, cât şi a gazelor naturale, preţul acestora fiind stabilit la 100 de dolari/1.000 metri cubi.
Rusia a mai purtat trei războaie ale gazului cu Ucraina, relaţiile dintre cele două ţări ameliorându-se semnificativ abia după alegerea în funcţia de şef al statului ucrainean a lui Viktor Ianukovici, în februarie 2010.