Al doilea sfârşit al războiului din Irak

Americanii se retrag mâine de pe frontul irakian, la peste şapte ani de la declanşarea conflictului.

Misiunea de luptă a armatei americane din Irak se va încheia mâine, a anunţat liderul de la Casa Albă, Barack Obama, în alocuţiunea sa radiofonică săptămânală rostită sâmbătă, cu trei zile înainte de data programată pentru retragerea majorităţii trupelor combatante de pe frontul irakian.

"Marţi, după mai bine de şapte ani, Statele Unite vor pune punct misiunii sale de luptă din Irak şi vor face un pas important pentru încheierea responsabilă a acestui război", a declarat preşedintele american care se va adresa naţiunii mâine-seară pentru a marca momentul.

Obama a făcut din retragerea forţelor americane din Irak una din promisiunile sale de bază ale campaniei pentru prezidenţialele din 2008. "De când am preluat funcţia de preşedinte, peste 90.000 de militari s-au întors acasă", a subliniat preşedintele.

Cu câteva zile înainte de termenul- limită de 31 august, mai puţin de 50.000 de militari americani se mai aflau pe frontul irakian. Efectivele care vor rămâne, însărcinate cu consilierea şi intruirea armatei irakiene, urmează să fie retrase până la finele anului.

Bilanţ negru

În cei peste şapte ani scurşi de la anunţul fostului preşedinte republican George W. Bush privind încheierea ostilităţilor majore în războiul pentru înlăturarea lui Saddam Hussein, peste 4.400 de militari americani şi-au pierdut viaţa pe frontul irakian.

Casa Albă, susţin analiştii, va încerca să scoată în evidenţă rolul major jucat de administraţia Obama în încheierea războiului din Irak pentru a spori şansele candidaţilor democraţi la alegerile parţiale din noiembrie. Costurile conflictului se ridică la peste 700 de miliarde de dolari, potrivit unor estimări.

Irakul rămâne însă un câmp de luptă, iar retragerea trupelor americane riscă să încurajeze forţele insurgente.

Premierul irakian Nuri al-Maliki a avertizat că dispune de informaţii potrivit cărora militanţii al-Qaida şi simpatizanţi ai fostului partid Baas pregătesc atacuri coordonate în mai multe regiuni din ţară.

Potrivit Iraq Body Count, peste 106.000 de civili irakieni şi-au pierdut viaţa din 2003, deşi armata americană susţine că cifrele sunt exagerate.