Ajutorul de deces se acordă conform unor reguli noi. Începând cu luna septembrie ac, ajutorul de deces(n.r. pentru înmormântare) se va acorda și în cazul decesului persoanei care, în ultimele șase luni anterioare decesului, a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, indiferent de stagiul de cotizare realizat în respectiva perioadă.
Ajutorul de deces se acordă și în cazul celor care nu erau pensionari
Conform modificărilor legislative, ajutorul de deces poate fi acordat și în cazu persoanelor care nu au fost asigurate la sistemul public de pensii sau nu au avut calitatea de pensionari. În aceste situații, ajutorul de deces reprezintă jumătate din cuantumul acordat pentru decesul unui asigurat sau pensionar, în 2024. Mai exact, este vorba despre suma de 3.784 de lei, conform avocatnet.ro.
Dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces.
Conform noii legi a pensiilor, dar, în același timp, și vechii legi, membri de familie sunt considerați:
- soțul;
- copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani ori, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, sau indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate;
- părinții și bunicii oricăruia dintre soți.
Ajutor de înmormântare și pentru persoanele aflate în concediul pentru creșterea copilului
Noua lege a pensiilor care se va aplica începând cu luna septembrie ac, prevede că ajutorul de deces să se acorde, și în cazul decesului persoanei aflate în timpul concediului pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, iar în cazul copilului cu handicap până la 3 ani, respectiv până la 7 ani, sau al unui membru de familie al acestuia, dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză era asigurată obligatoriu.
Plata ajutorului de deces se face prin Casa de Pensii, iar dovada cheltuielilor de înmormântare poate fi orice înscris: chitanță, factură, bon fiscal.