Ajutor dat de Muhammad Murad celor care vor să înceapă o afacere. 5 milioane de euro puse la bătaie

Mohammad Murad. Sursa foto: Arhiva Evz

Omul de afaceri româno-libanez, Mohammad Murad, cunoscut prin masivele investiții în turism a luat hotărârea de a iniția o formă de sprijin pentru cei care vor să devină antreprenori. El pune la bătaie 5 milioane de euro pentru un proiect-pilot ce cumulează 15 proiecte, pe domenii din economia pe orizontală a turismului. 

Trebuie spus că lunar, antreprenorii care se vor angrena în acest mega proiect vor primi suma de 2.000 de euro. Aceștia nu trebuie decât să trimită un CV, urmând ca, mai apoi acesta să fie testat de o comisie din care face parte și Mohammad Murad.

„Proiectele completează o parte din ce avem nevoie noi, cei din industria hotelieră”

„Cred că avem o datorie foarte clară. Când ajungi la o vârstă, cu multă experiență, simți nevoia să întorci o parte din ce ai făcut societății din care faci parte. Sunt foarte multe persoane, nu neapărat tineri, și cei la vârsta medie, care vor să înceapă o afacere. Atunci, m-am gândit să vin cu aceste proiecte, cu investiții în total de 5 milioane de euro. Sunt 15 proiecte care completează o parte din ce avem nevoie noi, cei din industria hotelieră”, a spus Murad potrivit Replica.

Tipurile de afaceri vizate sunt diverse: școli și management de artă, producție de cofetărie-patiserie-panificație, mobilă, curățătorie, spălătorie pentru HoReCa, sere, design și case de modă, mobilier la comandă, producție și distribuție de ceramică, mic mobilier (pentru interior și exterior), plante și flori, grădinărit, cabinete stomatologice, agenții de turism, magazine de lumini și decorațiuni interioare, ferme de păsări (pui, găini, rațe și gâște, curcani etc.) bio, ateliere de confecție HoReCa și “eventscompany” etc.

„Toți oamenii de afaceri de succes ar trebui să ajute”

Murad a făcut un apel către politicieni, oameni de afaceri și primari să i se alăture în acest inedit demers.

„M-aș bucura să se alăture și alți oameni de afaceri din județul Constanța acestui proiect. Toți oamenii de afaceri de succes ar trebui să ajute. Și noi am fost ajutați și trebuie să dovedim că putem să lăsăm ceva în spate. Invit, astfel, partidele din Constanța, primăriile și celelalte autorități administrative din județul Constanța, să ni se alăture. Să fie Constanța primul județ care vine cu astfel de proiecte!”, a conchis omul de afaceri.