Ajunul Crăciunului vine cu vreme caldă. Prognoza meteo pentru 24 decembrie

Ajunul Crăciunului vine cu vreme caldă. Prognoza meteo pentru 24 decembrieSursa: Arhiva EVZ

Vremea în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie se va încălzi, conform prognozei meteorologilor care estimează temperaturi de 12 grade.

Deși suntem în plină iarnă, în ajun de Crăciun, temperaturile sunt în încălzire, chiar dacă nu foarte mult. Conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea se va încălzi în aproape toate regiunile din țară. Iar temperaturile maxime vor ajunge, conform estimărilor, până la 12 grade. Aceasta în timp ce minimele vor atinge -1 grad.

Conform prognozei meteo, după o noapte rece, geroasă în depresiuni şi, izolat, în centrul, sudul şi estul ţării, va urma o zi destul de caldă. Vremea se va încălzi apreciabil în toată ţara, în ajunul Crăciunului. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade, izolat în Moldova şi estul Transilvaniei, şi 12 grade în sudul Olteniei. Pe de altă parte, temperaturile minime vor fi cuprinse între -1 şi 7 grade.

În vestul, în centru, nordul şi estul teritoriului cerul va fi mai mult noros, iar pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii sub formă de ploaie și lapoviţă. În prima parte a zilei vor fi ninsori, în Maramureş, Transilvania, Moldova, la munte la altitudini sub 1.700 m şi local în Dobrogea. Pe alocuri se va forma și polei, iar în zona montană înaltă va continua să ningă și să se depună un strat de zăpadă.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe alocuri 20 ... 30 l/mp.

Vremea pe 24 decembrie la munte

În restul teritoriului cerul va avea înnorări temporare şi doar izolat vor fi precipitaţii slabe mixte şi condiţii de polei. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări la munte, în special la altitudini de peste 1700 m.

În aceste regiuni, la rafală se vor depăşi viteze de 80 până la 100 km/h, iar zăpada va fi spulberată şi viscolită. Local şi în restul teritoriului, vântul va sufla cu viteze în general de 45 până la 50 km/h. Izolat se va forma ceaţă, iar presiunea atmosferică va scădea la începutul intervalului.

Vremea în ajunul Crăciunului în Capitală

Vremea se va încălzi în București. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei, iar vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări seara şi noaptea. La rafală se vor atinge viteze de până la 40...50 km/h. Temperatura maximă va fi de 5...6 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 2 grade.

Presiunea atmosferică va scădea la începutul intervalului.

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre