„Air Schengen” nu prea funcționează, în străinătate. Plângere la Comisia Europeană

„Air Schengen” nu prea funcționează, în străinătate. Plângere la Comisia Europeană Sursa foto: Arhiva EVZ

Cu toate că România a devenit membră a spațiului Air Schengen din 31 martie, pașapoartele românilor sunt în continuare verificate pe aeroporturile din Europa. Europarlamentarul Vlad Gheorghe a atras atenția acestei practici pe rețelele de socializare, unde afirmă că românii sunt discriminați.

Ce se întâmplă cu aderarea la Air Schengen?

Europarlamentarul Vlad Gheorghe a anunțat că va înainta plângeri către Comisia Europeană și către aeroporturile unde au fost verificate pașapoartele românilor.

„Românii, controlați în continuare pe aeroporturile Europei! Discriminarea continuă, chiar dacă România este în Schengen. Voi transmite plângeri oficiale Comisiei Europene și aeroporturilor din statele membre unde românilor încă li se controlează pașapoartele, deși din 31 martie țara noastră este parte din spațiul unic de circulație european pe cale aeriană și maritimă. Este un abuz clar din partea autorităților naționale respective, nu se poate să fie controale prin sondaj fix la avioanele românești, iar control prin sondaj nu înseamnă că verifici toate documentele pentru fiecare dintre cei care călătoresc dinspre România.”, scrie Vlad Gheorghe pe Facebook.

Verificări pe aeroporturile din Paris, Amsterdam și München

De asemenea, el relatează că a experimentat personal o astfel de situație, în Paris, și că românii i-au raportat situații similare în care le-au fost verificate documentele pe aeroporturile din Amsterdam și München.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am fost personal verificat la aterizarea în Paris, ieri, pe 1 aprilie, fără să primesc vreo explicație. Am primit numeroase mesaje de la cetățeni români verificați în mod similar pe aeroporturile din Amsterdam și Munchen. Repet, nu prin sondaj, nu aleatoriu, ci în mod evident organizat un punct de verificare documente de către poliția de frontieră la coborârea din avioanele care zburau dinspre România. Bâlbâiala polițiștilor interpelați de către mine pe aeroportul din Paris confirmă că nu a existat vreo acțiune de control de rutină.

La insistențele mele au încercat să spună că vor verifica și alte destinații, nu doar pe cele românești, însă în tot aeroportul, pe terminalul Schengen nu am întâlnit un alt punct similar, iar agenții respectivi nu s-au deplasat către o altă poartă de la un zbor din altă țară europeană, schimbându-și povestea - ”mergem, dar mai târziu, nu știm unde, ni se transmite de către superiori, așteptăm”. Culmea, așteptau controlând fiecare cetățean european care cobora din avionul de la București, o pură coincidență, desigur.”, completează europarlamentarul.

Vlad Gheorghe a depus deja plângere la Comisia Europeană

La o zi după ce a postat anunțul, Vlad Gheorghe a fost la Comisia Europeană pentru a depune plângerea promisă:

„Dacă tot ni se dă sfertul ăsta de Schengen măcar să ne respecte așa. Nu să ne opreacă la ieșirea din avion ca pe niște infractori. Deaia depun plângerea asta și o să depun mai multe. Nu mă las până când nu o să fie sancționați cei care fac chestiile astea, cei care se iau aiurea de români și până când nu o să fie sancționați politicienii care mint că ne-au băgat în Schengen”, a anunțat europarlamentarul într-un clip video postat pe aceeași rețea de socializare.

România, membră Air Schengen, din 31 martie

Pe 31 martie, România a devenit parte a Spațiului Schengen aerian și maritim. Astfel, călătorii care efectuează zboruri către sau dinspre statele membre Schengen nu vor mai fi supuși controlului la frontieră. Cu toate acestea, este posibil să aibă loc verificări ale polițiștilor pentru a confirma statutul legal al persoanelor. Scopul acestor verificări este prevenirea infracțiunilor transfrontaliere și a migrației ilegale.

Conform Poliției de Frontieră, aderarea unei țări la Spațiul Schengen implică eliminarea controalelor la frontierele interne dintre statele membre Schengen, care aplică în totalitate acquis-ul Schengen. Astfel, este instituită o singură frontieră externă, unde controalele sunt efectuate conform unui set de reguli clare referitoare la vize, migrație, azil, precum și măsuri legate de cooperarea polițienească, judiciară sau vamală.