Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a subminat dramatic securitatea Europei, afirmă preşedintele Parlamentului Bulgariei

Vladimir Putin vs Europa. Sursa foto: arhiva EVZ

Rosen Jeliazkov, președintele Adunării Naționale a Bulgariei, a luat parte la Conferința președinților parlamentelor statelor membre ale Uniunii Europene, care a avut loc la Praga. Acesta a abordat tema războiului din Ucraina și a subliniat că Rusia a subminat drastic securitatea Europei.

În cadrul primei teme a forumului, „Agresiunea rusă în Ucraina și răspunsul UE”, Jeliazkov a ținut un discurs în care a afirmat că „Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei a afectat grav arhitectura de securitate a Europei, dar răspunsul UE a fost rapid, ferm și unitar. Am fost nevoiți să luăm decizii dificile, conștienți fiind că cetățenii țărilor noastre poartă povara acestei situații”.

Rusia subminează securitatea Europei prin agresiunea împotriva Ucrainei

Rosen Jeliazkov a subliniat că o creştere a rezistenţei UE, în special în ceea ce priveşte securitatea energetică şi menţinerea infrastructurii critice, este un element important al răspunsului general al UE. În discursul său, preşedintele Adunării Naţionale a Bulgariei a pus accentul pe piaţa energiei şi a explicat că trebuie să continuăm cooperarea pe termen lung cu toţi partenerii de încredere.

Trebuie să continuăm cooperarea pe termen lung cu toţi partenerii de încredere pentru a asigura furnizarea de gaze naturale lichefiate şi gaze din conducte către UE prin intermediul platformei energetice de achiziţie în comun de gaze, gaze naturale lichefiate şi hidrogen”.

De asemenea, el a subliniat că investiţiile în reţelele de transport a energiei electrice reprezintă un domeniu concret care necesită o atenţie specială.

„Putem creşte producţia de energie electrică din surse regenerabile de zece ori, dar ce vom realiza, dacă nu vom avea o reţea care să susţină includerea lor în masă în sistem şi nevoile de electrificare accelerată a sectoarelor de construcţii, transport şi industrie ? Bulgaria lucrează în prezent intens la o serie de proiecte pentru a face faţă acestei provocări.

Cert este că deocamdată şi pentru câţiva ani de acum înainte vom avea nevoie în continuare de gaze pentru echilibrarea sistemelor energetice - în special a celor cu un procent mare de surse regenerabile de energie. Bulgaria are capacitatea necesară pentru a contribui la asigurarea unei aprovizionări cu gaze stabile, fiabile şi diversificate pentru UE”, a mai explicat acesta în discursul său susținut la Praga.