Am văzut recent o tendință generală de a compensa lipsa de teme politice reale - cu precădere ale Stângii, după dispariția clasei muncitoare clasice, a aglomerărilor majore de capacități industriale mari și grele și schimbarea tipului de economie spre zona digitală – printr-o utopie frumoasă și atrăgătoare, cea a Guvernării pentru fericire.

Evoluțiile recente la nivel mondial au arătat o creștere substanțială de venituri și nivel de trai general și o reorientare a așteptărilor publicului spre demnitate, servicii mai bune, recunoaștere, politici identitare, infrastructură, totul fără să aștepte noi creșteri de venituri și bani. Pe acest fond, are loc o reorientare și spre compensarea abordărilor populiste care-și anunță și ele limitele și o căutare asiduă a partidelor clasice de noi idei și orizonturi care să atragă voturile. Așa s-a ajuns la guvernarea pentru fericire.

 

Astfel, într-un studiu gigant la nivel global, o echipă de cercetare finanțată de Fundația Viktor Pinchiuk, realizat de Schoen Consulting sub conducerea lui George Ward și cu supervizarea unei echipe ce-l avea în interior pe Niall Ferguson, Richard Layard, Steven Pinker și Fareed Zakaria au fost decantate concluziile privind dorința, apetitul și așteptarea societății de la guverne în privința fericirii.

 

Fericirea este un sentiment profund uman, subiectiv, cu legături directe cu spațiul intim și personal precum hobby-urile, opțiunile sexuale, credințele sau modul de trăire a religiei. Supunerea fericirii unui scrutin sociologic oricât de amănunțit și profesionist pare o impunitate, în orice caz supune rezultatele unui risc de eroare majoră. Dar lucrurile par să evolueze în aceasă direcție consistent, existând mișcări majore, curente filosofice sau ideologice și, mai nou, chiar presiuni spre asumarea la nivel politic a responsabilității creării cadrului de asigurare a fericirii. De aici până la a considera guvernarea pentru fericire ca o soluție nepopulistă și de reinventare a politicilor partidelor de mainstream, clasice, nu a fost decât un pas.

 

Pe de altă parte, abordarea fericirii ca scop al guvernării are tangență cu cele mai fantastice povești distropice ale lumii, dar și cu toate năpastele lumii trecute, a durerilor de creștere ale umanității în care Statul, un personaj colectiv, știe mai bine decât fiecare individ în ce rezidă fericirea și cum trebuie ea ocrotită. Perspectiva ca cineva să aibă grijă de propria noastă fericire ar trebui să ne înfioreze atât timp când liberul arbitru, libertatea de a alege și libertatea în sens mai larg de a decide dacă vreau să fiu fericit este mai importantă decât beatitudinea tembelă și râsul tâmp al idiotului sau căderea în patimi carnale, bahice sau ale substanțelor psihotrope care pot promite fericiri trazitorii cu costuri majore pe termen lung.

 

Totuși studiile în cele mai importante 15 state ale lumii arată că există o înclinație în a accepta fericirea ca obiectiv al politicilor publice ale guvernelor, mai mult, implicarea Executivului în fericirea individuală a oamenilor. Cele mai fericite state în topul de specialitate, acordă democrațiilor occidentale(inclusiv SUA), cu precădere țărilor scandinave, primatul fericirii. Țara cu cei mai fericiți oameni este Finlanda – oricât am discuta despre percepția fericirii, despre a ști să fii fericit și a te bucura de viață ca abordări subiective. În plus, vorba lui Niall Ferguson, “Finlanda este cunoscută ca foarte serioasă consumatoare de alcool, cam cât țara mea natală Țara Galilor, deci nu vreau să pun acest aspect drept caracteritic fericirii”. E adevărat că Finlanda are și cel mai evoluat și performant sistem educațional.

 

Pentru cunoașterea generală, trebuie să spunem că, atunci când vorbim despre țările care au încredere în viitor și în faptul că copii vor fi mai fericiți, între ele se numără, în ordine, Ucraina, pe primul loc, și China, pe locul 2. Însă mai mult decât aceste poze de moment ale speranței într-un viitor mai bun merită trecute în revistă principalele rezultate ale studiului: Statele Occidentale, ale democrațiilor liberale, sunt cele mai fericite, dar și cele mai pesimiste în viitor – poate și pentru că ele pot merge doar în jos pe o scală a fericirii. Sistemul actual politic nu ajută oamenii să fie mai fericiți. 22% din populația statelor cercetate sunt populiști și susținători ai populiștilor, și ei sunt primii susținători ai nevoii ca guvernele să ajute la fericirea oamenilor.

 

Majoritatea oamenilor vizați consideră că vocea lor nu este auzită și că fericirea și sănătatea sunt principalii factori importanți pentru viața lor curentă, mai mult decât factorii materiali precum veniturile și succesul în carieră. Majoritatea covârșitoare – inclusiv în SUA și Marea Britanie - state în care drepturile omului, individualitatea și statul minimal este susținut în primul rând – doresc, totuși, implicarea statului în obținerea fericirii individuale. Oamenii fericiți sunt mai dispuși să realeagă guvernele care-i conduc iar populiștii doresc în mai mare măsură implicarea guvernelor în asigurarea fericirii. În plus, oamenii nefericiți votează în mai mare măsură partidele populiste și candidații populiști.

 

Pe un asemenea peisaj, merită să ne uităm și la analize mai adânci, calitative și filosofice ale fericirii care vorbesc despre faptul că, atunci când cedezi lupta pentru fericirea ta către un terț, mai ales Statului, riști să-și pierzi libertatea și să devii profund nefericit. Apoi a căuta cu orice scop fericirea te face fundamental nefericit, varianta potrivită fiind eterna căutare a unui scop în viață și a perspectivei de a fi fericit individual prin a te simți bine în pielea ta și a te realiza la potențialul pe care-l ai și la nivelul de ambiție pe care îl dezvolți. Iar aici familie, copii, comunitate, recunoaștere, identitate și demnitate sunt principii indisolubile și componente indispensabile ale fericirii.

 

Pe o asemenea realitate putem să consturim viitorul, nicidecum pe ipotetica implicare a Statului, a guvernelor, a politicii în asigurarea fericirii individuale a oamenilor. Guvernele să-și facă treaba, statul să ne asigure serviciile ce-i revin prin atribuțiile pe care i le-am delegat să le administreze și fără a se băga în viața noastră personală, în libertatea și alegerile individuale. Bune sau rele, alegerile individuale garantate sunt cele mai bune premise ale fericirii. Și faptul că Statul își face atribuțiile acolo unde îi e rolul, cu atenție și eficiență și lasă sfera vieții private, a emoțiilor, aspirațiilor și dorințelor la fiecare individ, ca și libertatea alegerilor sale.