Agatha Christie a fost protagonista unui episod enigmatic, demn de cărțile sale polițiste.

În 1926, Agatha Christie își publicase a șasea carte, Moartea lui Roger Ackroyd. Are o cotă substanțială în librăriile britanice, deși gloria ei nu atinsese culmea. Însă, în timp ce cariera ei de scriitoare decolează, inima ei se scufundă: soțul ei, Archibald, vrea să divorțeze, pentru a se căsători cu amanta lui. El îi reproșează Agathei că pune cărțile înaintea cuplului lor și a fiicei lor, Rosalind.

Agatha tocmai își pierduse mama, iar Archibald îi spune că nu poate trăi cu o femeie care este mereu tristă. În fine, părăsirea domiciliului de către soțul ei, pe care îl iubește la nebunie, o distruge.

Vineri, 3 decembrie, seara, ea o îmbrățișează pe Rosalind – care avea pe atunci 7 ani - și lasă o scrisoare secretarei sale, cerându-i să anuleze toate întâlnirile. Apoi se suie la volanul automobilului ei, Morris Cowley, și părăsește reședința din Berkshire în miez de noapte.

Dimineață, i se remarcă absența, ca și faptul că așternutul din dormitor nu era desfăcut.

Automobilul este găsit în pe fundul lacului Silent Pool, cu farurile aprinse, fără nici o urmă de accident. În interiorul mașinii, poliția descoperă lucrurile personale ale Agathei, haina de blană și permisul de conducere. Ceva mai departe, pudriera mamei sale.

Ziarele iau foc. Să fie o sinucidere? O răpire? O crimă comandată de Archibald Christie? În acest ultim caz, ar fi o crimă perfectă: în ciuda aeroplanelor care survolează zona (o premieră pentru epoca respectivă), a căutării cu câini, a dragării lacului, a căutărilor la care participă o mie de polițiști, corpul rămâne de negăsit. Ce s-a întâmplat cu Agatha Christie?

Ziarele creează diverse foto-montaje, pornind de la chipul ei: iată cum ar arăta mama lui Hercule Poirot cu pălărie, cu ochelari negri, cu părul scurt etc.

La urma urmei, Agatha Christie adora să se deghizeze. Deși ziarele nu merg chiar până acolo încât să-i pună o mustață, un martor pretinde că a văzut-o deghizată în bărbat.

Doi colegi autori de romane polițiste participă la căutări în felul lor: Dorothy L. Sayers vizitează locurile dispariției, iar Sir Arthur Conan Doyle îi dă una dintre mănușile Agathei unui medium, care afirmă că aceasta este în viață și că va apărea din nou în scurt timp.

Toată țara nu vorbește decât despre asta, iar celui care va oferi informații serioase i se promiteau o sută de lire sterline.

Pe 14 decembrie 1926, nu apăruse nici o noutate despre Agatha Christie. La Harrogate, un orășel fermecător din nordul Angliei, un grup de jazz ajunge la Swan Hidropatic Hotel pentru a susține un concert.

Saxofonistul (sau bateristul, după unele versiuni) o recunoaște acolo pe scriitoare. Soțul ei, alertat, sosește în grabă la hotel, însă Agatha nu îl recunoaște.

Poliția descoperă că era înregistrată la hotel cu numele de Theresa Neele. Adică numele amantei lui Archibald. Agatha urcă în camera sa, pe care o achitase cu bani gheață, probează mai multe rochii și după ce alege una coboară în holul hotelului, la brațul soțului său, fără să scoată o vorbă.

Niciodată Agatha Christie nu va vorbi cuiva despre dispariția ei. Nici măcar fiicei sale Rosalind.

Întrebată, la mulți ani după acest episod misterios, va afirma că a înregistrat pe magnetofon, pentru autobiografia ei, un capitol consacrat dispariției misterioase. Însă, vai, benzile s-ar fi deteriorat, iar ea are niște probleme de memorie.

Teoriile legate de acest mister se numără pe degetele unei mâini.

Fie Agatha Christie a dorit să-i dea o lecție soțului ei (ceea ce familia a dezmințit întotdeauna). Fie a fost victima unei fugi disociative, un fel de amnezie temporară cauzată de stress sau depresie.

Cei mai cinici cred însă că totul a fost o uriașă cacealma de marketing, deoarece în urma acestei dispariții, care a ținut Anglia cu sufletul la gură, Agatha Christie ajunge un superstar. Și a rămas așa până în prezent, când a depășit 350 de milioane de cărți vândute în toată lumea.

Episodul dispariției sale i-a inspirat, între alții, pe Alfred Hitchcock (filmul The Lady Vanishes) și pe Gillian Flynn (best-sellerul Aparențe).

În cărțile Agathei Christie este uneori vorba despre femei înșelate și răzbunătoare.

În 1923, în Dispariția dlui Davenheim, Hercule Poirot explica:

„Există mai multe categorii de dispariții. În cea dintâi, și cea mai frecventă, se plasează disparițiile voluntare. În cea de-a doua, cazurile de amnezie de care se abuzează mult: foarte rare, uneori se întâmplă ca ele să fie autentice.”