CARTEA care PROVOACĂ și „DERANJEAZĂ”. „Africanizarea Europei” în viziunea specialistului american Stephen Smith

Săptămîna aceasta apare în librăriile franceze o carte care provoacă deja reacţii, ba chiar "deranjează" după cum scrie revista „Le Point". Mai exact, este vorba despre un studiu legat de imigraţia africană în Europa, studiu realizat de universitarul american Stephen Smith. Potrivit scriitorului și jurnalistului Matei Vișniec, universitarul american consideră că tineretul african nu are decît un singur orizont, o singură dorinţă: să ajungă în Europa.

De unde şi titlul cărţii sale, apărută la Editura Grasset, "La ruée vers l’Europe". „Titlu pe care îl putem traduce prin "Exodul spre Europa", sau "Goana spre Europa" (prin parafrazarea expresiei “goana după aur”).Europa mai negociază convenţii migratoare cu diverse ţări, dar în nici un caz ea nu va putea deveni o "fortăreaţă" mai arată Stephen Smith”.

Cartea care INTRIGĂ ȘI DERANJEAZĂ

Cartea intrigă și deranjează așa cum reise și din prezentarea făcută de revista „Le Point" prin faptul că autorul contrazice unele teorii, cum ar fi aceea că ajutoarele în materie de dezvoltare acordate Africii ar putea frîna “exodul spre Europa”.

Matei Vișniec despre "Africanizarea Europei"...

Scriitorul și jurnalistul Matei Vișniec explică în articolul "Africanizarea Europei" în viziunea specialistului american Stephen Smith publicat pe site-ul rfi.ro:

„Stephen Smith face parte dintre acei specialişti care se bazează pe cifre, pe statistici şi mai ales pe o disciplină care provoacă alergie în anumite medii, este vorba de demografie. Numai că demografia este “implacabilă”, spune el, şi pune în faţă două tablouri. Pe de o parte Europa care are 510 milioane de locuitori, o populaţie pe cale de îmbătrînire şi o rată a natalităţii extrem de mică. Pe de altă parte Africa, numărînd un miliard două sute cincizeci de milioane de locuitori, cu o populaţie tînără şi cu o rată a natalităţii extrem de mare.

Care este dorința tineretului african

Iată cum decriptează scriitorul Vișniec această idee: ”Universitarul american consideră că tineretul african nu are decît un singur orizont, o singură dorinţă: să ajungă în Europa. De unde şi titlul cărţii sale, apărută la Editura Grasset, "La ruée vers l’Europe". Titlu pe care îl putem traduce prin "Exodul spre Europa", sau "Goana spre Europa" (prin parafrazarea expresiei “goana după aur”). 80 la sută dintre africani sunt oameni tineri avînd sub 26 de ani. 40 la sută dintre africani sunt copii avînd sub 15 ani. Niciodată în istoria omenirii pe un continent nu s-au aflat tineri în număr atît de mare. Ori, aceşti oameni, spune Stephen Smith, vor pleca în căutarea libertăţii, a unei vieţi mai bune şi pentru a scăpa desemenea de autoritatea bătrînilor. De altfel ei sunt îndemnaţi să plece chiar de familiile lor în speranţa că odată instalaţi în Europa vor putea trimite ajutoare celor rămaşi acasă”, spune  Matei Vișniec.

(...)

Ce dogme spulberă Stephen Smith în cartea sa...

”Stephen Smith nu face, în cartea sa, decît să analizeze, la rece, cifrele şi ceea ce decurge din ele. Nu abordează subiectul din punct de vedere moral, etic, politic, ideologic, umanist, strategic, militar… El constată şi anunţă, atîta tot. Si spulberă cîteva dogme, printre care aceea că numai africanii săraci sau aflaţi în mizerie sunt tentaţi de marea plecare. Dimpotrivă, spune el, "forţele vii" ale naţiunilor africane sunt în plină migrare, iar familiile care ajung la o anumită bunăstare au plecarea ca obiectiv principal…”, se mai arată în prezentarea cărții.

”Secolul al XXI-lea se anunţă unul de natură să provoace deci mutaţii profunde în Europa. Intr-un interviu acordat revistei Le Point specialistul arată că doar între 70 şi 80 la sută dintre africanii care decid să plece se îndreaptă spre Europa, ceilalţi aleg alte continente, în special cel american. 40 la sută dintre cei care cer azil în Statele Unite sunt de fapt africani.

Sigur, în ce priveşte Europa, nu este exclus ca ea să găsească soluţii pentru frînarea acestei presiuni migratorii. Deja, arată cercetătorul american, au fost stopaţi două milioane cinci sute de mii de migranţi în Turcia cu ajutorul sumei de 6 miliarde de euro vărsaţi Ankarei. Iar Italia a blocat 500 000 de candidaţi la azil în Libia întrucît i-a plătit pe "seniorii războiului" libieni. Europa mai negociază convenţii migratoare cu diverse ţări, dar în nici un caz ea nu va putea deveni o "fortăreaţă" mai arată Stephen Smith”, concluzionează Mihai Vișniec în prezentarea cărții.

 

Întreg materialul poate fi citit pe rfi.ro!