Toată lumea, dar noi profesorii şi mai mult, urmăreşte ce se întâmplă sau nu se întâmplă cu învăţătoarea şpăgară.

Cei din interiorul sistemului – şi mă refer la cei care conduc învăţământul – sunt nedumeriţi pentru că nu înţeleg ce se întâmplă. Situaţia seamănă izbitor cu o schiţă a lui Cehov, pe care vă invit să o citiţi.   “Răufacătorul", de Anton Cehov   În faţa judecătorului de instrucţie stă un mujic mic de stat, numai piele si os, în rubaşcă de pânză groasă şi nădragi peticiţi. Obrazul lui năpădit de peri şi ciuruit de vărsat, ochii ce abia i se văd sub sprâncenele stufoase, pleoştite, exprimă un soi de asprime posacă. Pe cap are o claie încâlcită de păr, care îi dă aerul unui paianjen înfuriat. E desculţ. Judecătorul : Denis Grigoriev! Vino mai aproape şi răspunde la întrebările mele. În ziua de şapte iulie, paznicul de cale ferată Ivan Semionov Akinfov, trecând dimineata pe linie, în dreptul verstei 141, te-a găsit desurubând o piuliţă din cele cu care sunt fixate şinele de traverse. Uite piuliţa... Din pricina ei te-a şi arestat. Recunoşti? Asa afost? Ce să fie? Aşa s-au întâmplat lucrurile, cum le declară Akinfov?  Apăi da. Bine, dar... piuliţa asta, ce voiai să faci cu ea? Ce să fie? Ia mai lasă pe "ce să fie" şi răspunde la întrebare: pentru ce deşurubai piuliţa?  De-aia, că dacă n-aveam nevoie de ea, n-o deşurubam ,Si ce nevoie ai avut de piuliţa, aşa, deodată? Cum, ce nevoie? Pai noi le punem greutate la undiţă... Care "noi"?  Noi, cei din sat.... Adica mujicii din Klimovka. Ascultă, omule, mie să nu-mi faci pe prostul! Vorbeşte pe şleau! Ce-i povestea asta cu greutatea? N-are rost să spui minciuni!  N-am minţit de când m-a făcut mama, aşa că n-o să mă apuc să mint tocmai acum, Păi spuneţi şi dumneavoastră, înălţimea voastră, se poate fără greutate? Dacă agăţi un peştişor viu sau o râmă de cârligul undiţei, cum vreţi să se ducă la fund fără greutate? Auzi că mint...,   Doar n-are peştişorul ăla pe dracu' în el, să prindă peştele cel mare, dacă rămâne la fata 91 apei! Bibanul, ştiuca şi mihaltul stau la fund. Dacă momeala pluteşte deasupra, apoi cine s-o apuce? Doar vreun avat, şi ăla arareori... La noi în râu nu-s avaţi... că lor le place în ape mai întinse. Si de ce îmi vorbeşti tu mie acuma de avati? Păi dumneavoastră m-ati întrebat! La noi şi boierii tot aşa pescuiesc. Nici măcar un copil nu s-ar apuca să pescuiască fără greutate. Fireşte, unul care habar n-are s-ar duce la pescuit şi fără greutate. Că prostul tot prost ramâne. Prin urmare, spui că ai deşurubat piuliţa pentru a face din ea o greutate? Apăi cum! Doar nu ca să joc arşice cu ea! Dar pentru greutate puteai să iei o bucată de plumb, un glonte... un cui....Plumb nu găseşti pe toate cărările; trebuie să-l cumperi, iar cuiele nu-s bune pentru asta. Nici că se poate ceva mai potrivit decât o piuliţă... E grea şi are gaură. Iar faci pe prostul! Parcă te-a lovit careva cu leuca sau ai căzut în cap! Nu înţelegi ce urmări putea să aibă aceasta deşurubare, nătăraule? Dacă paznicul nu ar fi fost cu ochii în patru, ar fi putut deraia un tren, ar fi murit oameni! Si numai tu i-ai fi omorât! Ferească Sfântul, Înălţimea voastră! De ce să-i omor? Doar nu suntem păgâni sau răufăcatori! Slava Domnului, am trăit o viaţă de om şi nu numai că n-am omorât pe nimeni, dar nici nu m-am gândit vreodată la aşa ceva... Izbăveşte-mă şi miluieşte-mă, Maică Precistă... Se poate una ca asta! Tu de ce crezi că se produc accidentele de cale ferata? Se deşurubează două-trei piuliţe - şi gata accidentul! Oare?! De câti ani tot deşurubează satul piulitţe şi ferit-a Sfântul să se fi întâmplat ceva, iar dumneavoastră îi tot daţi zor cu deraierea... şi cum că aş fi vrut să omor oameni... Dac-aş fi scos o şină sau, să zicem, aş fi pus o bârna de-a curmezişul liniei, ei, atunci poate că s-ar fi răsturnat trenul, dar aşa... Ptiu! O piuliţă! Dar întelege, omule, că piuliţele prind şinele de traverse! Asta o ştim şi noi... că de-aia nu le deşurubăm pe toate... mai şi lăsăm din ele... O facem şi noi cu socoteala... pricepem şi noi câte ceva.   Anul trecut un tren a deraiat chiar prin locurile acestea... Acum înteleg ce a fost.... Ce să fie? Spun că acum înţeleg de ce a fost accidentul anul trecut. Da, da, acum înţeleg! Păi de aceea sunteţi dumneavoastră cu carte, ca să le întelegeţi pe toate, binefăcătorilor... A ştiut Dumnezeu cui să dea minte.. Asa că dumneavoastră aţi şi judecat cum şi ce, nu că paznicul care, deh, e tot mujic, n-are minte,te înhaţă şi te târâie după el... Fiindca dacă-i mujic, are şi minte tot de mujic... Mai însemnaţi acolo în hârtii, Înalţimea voastră, că mi-a tras şi doi pumni peste gură şi unul în piept. Când s-a facut percheziţie la tine, s-a găsit înca o piuliţă... Din ce loc ai desurubat-o pe aceea şi în ce împrejurare? Vorbiţi de piuliţa care era sub ladiţa cea roşie? Nu ştiu unde o ţineai, dar ştiu că a fost găsita la tine. Când ai deşurubat-o? N-am deşurubat-o eu, mi-a dat-o Ignaska, băiatul lui Semion-Strâmbul. Vorbesc de aia de sub lădiţă, că pe aia din curte, din sanie, am deşurubat-o cu Mitrofan. Care Mitrofan?  Mitrofan Petrov... N-aţi auzit de el? Face năvoade şi le vinde boierilor. Lui îi trebuie multe piuliţe, nu glumă.Vreo zece bucăţi de fiecare năvod... Ascultă... Articolul 1081 din Codul penal spune că, pentru oricare deteriorare a liniei ferate, făptuită cu premeditare şi care poate să primejduiască circulaţia trenurilor pe respectiva linie, vinovatul care a ştiut că drept urmare a faptei sale se va produce un accident... Iar tu ai ştiut! Recunoaşte! Căci nu se putea să nu ştii la ce duce această deşurubare... Vinovatul este condamnat la muncă silnică. Sigur, dumneavoastră cunoaşteţi mai bine... Noi suntem oameni neştiutori... Ce pricepem noi? Pricepi totul! Atât ca minţi şi te prefaci că nu pricepi. De ce să mint? Întrebaţi în sat dacă nu mă credeţi... Numai obletul se prinde fără greutate la undiţă, şi chiar şi peştişorii cei mai mici, bunăoara porcusorul, nu se lasă ademeniţi dacă n-ai greutate la undiţă. Si de avat nu mai spui nimic? Avat nu se prea află pe la noi... Dacă laşi undiţa drept deasupra apei, cu un fluture pe cârlig, poţi prinde un clean, dar asta rar de tot. Acum lasă vorba... (Se aşterne tăcerea. Denis se mută mereu de pe un picior pe altul, se uită la masa cu postav verde şi clipeşte des, ca şi cum în faţa lui n-ar fi postav, ci ar străluci soarele. Judecătorul de instructie scrie repede.) Pot să plec? ( întreabă Denis după un timp de tăcere.) Nu. Sunt silit să te pun sub pază şi să te trimit la închisoare. (Denis deschide ochii mari şi, ridicându-şi sprâncenele stufoase, priveşte întrebător spre magistrat.) Adică cum la închisoare? N-am vreme, Înălţimea voastră, că trebuie să mă duc la târg; am de luat de la Egor trei ruble pentru grăsime... Taci din gură, că mă impiedici să scriu. La închisoare? Dacă aş fi făcut ceva, mai înteleg, dar aşa... din senin... pentru ce? Nici n-am furat, nici nu m-am bătut cu nimeni... Iar dacă aveţi vreo bănuiala pentru rămăşiţa aia de dare, apoi să nu credeţi ce spune primarul... Întrebaţi-l pe domnul membru permanent al zemstvei... că primarul, ca să vorbim drept, nu ştie de frica sfintei cruci. Ti-am mai spus sa taci!  Pai, eu tac...,( bolboroseşte Denis.)  Da' vezi că primarul a-ncurcat socotelile... Pot să jur pe ce am mai scump.Suntem trei fraţi: Kuzma Grigoriev, adicătelea, Egor Grigoriev şi eu, Denis Grigoriev...  Nu pot să scriu din pricina ta!.... Hei, Semion! (strigă judecătorul de instrucţie.)Luaţi-l! Suntem trei fraţi , (mormăie Denis, în timp ce doi jandarmi zdraveni îl înşfacă şi îl scot din cameră.) Un frate nu-i vinovat de ce fac aialalţi... Dacă Kuzma nu plăteşte, înseamnă să răspundă Denis... Halal  judecată! A murit răposatul nostru boier, generalul, fie-i tărâna uşoară, că altfel vă arăta el vouă, judecătorilor.... Judecata trebuie făcuta cu pricepere, cu socoteală, nu aşa. Poate să pună să te bată şi cu nuiele,da' să ştii pentru ce, să ştii că-i pe bună dreptate...” La fel ca  eroul din această schiţă învăţătoarea nu pricepe ce i se impută. Ea a deschis ochii în această lume unde toţi fac la fel de când lumea. P.S. Nu-mi vine să cred că s-ar putea desfiinţa Biblioteca Pedagogică de lângă parcul Cişmigiu. Sper că este o glumă