Afganistan: sute de deținuți talibani au evadat dintr-o închisoare

Peste 470 de deţinuţi au scăpat dintr-o închisoare din Kandahar printr-un tunel lung de câteva sute de metri, în noaptea de duminică spre luni. Oficialii afgani au precizat că mulţi dintre evadaţi sunt insurgenţi talibani.

Directorul închisorii, generalul Ghulam Dastageer Mayar, a confirmat azi că 476 de „prizonieri politici” au evadat, printr-un tunel săpat din sudul închisorii spre interiorul acesteia. În închisoare se aflau în jur de 1200 de deţinuţi.

Guvernatorul provinciei Kandahar a precizat că unii evadaţi au fost capturaţi între timp, dar nu a precizat o cifră exactă.

Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat că tunelul are 320 de metri şi că săparea lui a durat 5 luni. Zabiullah Mujahid a mai precizat că 100 dintre evadaţi erau comandanţi ai insurgenţei talibane, în vreme ce ceilalţi erau luptători în cadrul acesteia, notează BBC, care avertizează că declaraţiile talibanilor sunt deseori exagerate.

Unul dintre evadaţi a declarat pentru BBC că evadarea s-a derulat pe parcursul întregii nopţi şi a fost minuţios organizată. Mai multe maşini îi aşteptau pe evadaţi la ieşirea din tunel pentru a-i transporta în locuri mai sigure. Se presupune că tunelul a fost săpat dintr-o casă aflată în exteriorul zidurilor închisorii.