Membri ai poliției afgane au ucis doi militari albanezi în timp ce participau la inaugurarea a două școli, din apropiere de Kandahar, în sudul Afganistanului, informează Agerpres.
Ministerul albanez al Apărării a informat că un număr de unsprezece polițiști afgani au fost arestați în urma acestui incident. Un căpitan și un caporal au fost împușcați mortal de poliția locală, în satul Robot, mai informează ministerul, care nu descrie însă circumstanțele acestui incident. În atac, a mai fost rănit un militar a cărui cetățenie nu a fost comunicată. Aceștia sunt primii albanezi care și-au pierdut viața în Afganistan, unde Albania a trimis 260 de oameni în cadrul Forței Internaționale de Asistență a Securității.