Cifre cu multe zerouri vor intra în contul lui Gică Hagi. Și nu este vorba despre vânzarea vreunui jucător de la Viitorul, ci de o parte dintre acţiunile echipei constănțene.
Afacerea de milioane a lui Gică Hagi. Astfel, Gică Hagi va ceda 20% dintre acţiunile Viitorului unor investitori turci, fani ai „Regelui” încă din perioada în care scria istorie la Galatasaray, anunţă ziare.com. Tosmur Grup, care are activităţi în domeniul agriculturii, va cumpăra acţiunile, iar patronul Viitorului va încasa o sumă care se apropie de 3 milioane de euro.
Viitorul sună bine
Fondată în anul 2009, Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” a câştigat numeroase trofee la toate categoriile de vârstă. Cele mai importante sunt cele de la seniori, unde FC Viitorul are în palmares titlul de campioană a României în sezonul 2016/2017, Cupa României, în sezonul 2018/2019, şi Supercupa României, cucerită în 2019.
Înainte de a vinde o parte din acţiunile Viitorului, Gică Hagi a luat o pauză de la antrenorat. Cu toate acestea, „Regele" nu mai poate sta departe de banca tehnică, anunţă Gică Popescu.
„Gică dorește să revină pe bancă, dar nu la Viitorul. A avut multe oferte și pe bani mulți, dar a refuzat, știți că el nu vrea să preia o echipă în timpul campionatului, chiar dacă nu ar fi avut presiunea rezultatelor.
Ofertă uriașă pentru ca să antreneze. De unde vine
Deja Gică mi-a zis, un an mi-ajunge, din vară mă întorc. A avut o ofertă uriașă, pe bani mulți, dar nu din Europa.
I s-a oferit un salariu sub 10 milioane, dar aproape de această cifră, era salariul pe un an. Dar Gică vrea la un club cu un proiect care să-i permită să facă performanță. A avut și o ofertă de la o echipă din primele 6 campionate din Europa", a anunțat Gică Popescu potrivit as.ro.
Cu două runde înainte de finalul sezonului regular, Viitorul ocupă locul 11 în Liga 1, la 6 puncte distanță de prima poziție care i-ar permite accederea în play-off. Greu prpbabil ca viitorul să mai prindă în acest campionat una din primele șase poziții.