România nu este piață de desfacere pentru produsele celor puternici de ieri, de azi. O dovedește povestea tristă a viței de vie neaoșe, decimate pentru totdeauna de mai bine de 130 de ani, de când filoxera a fost adusă din America în Franța și din Hexagon în Dealul Mare, de unde s-a răspândit apoi în toată țara, nimicind soiurile autohtone.

Reacția autorităților noastre a fost (și) atunci penibilă, fiind trase pe sfoară grosolan: în loc să importe insecticidul care elimina acest parazit dăunător - și pe care americanii îl descoperiseră deja -, au cumpărat și cultivat portaltoi american, aducând în România toate bolile specifice viței de vie de peste Ocean, inexistente la noi până la acea dată. Așa am devenit, pentru zeci de ani, un client fidel al insecticidelor inventate de alții pentru bolile lor, devenite, între timp, și ale noastre. Din păcate, prostia de atunci este amplificată în prezent cu nonșalanță...

Filoxera, insecta care a devorat în câteva zeci de ani viile Europei, a ajuns pe bătrânul continent, în Franța mai exact, în jurul anului 1850, odată cu câțiva butași luați din America de Nord, destinați cercetării. În doar treisprezece ani, erau semnalate în sudul Franței primele fenomene de uscare a viilor, iar în 1868 profesorul Jules-Emile Planchon, medic de profesie, anunța oficial cauza deprecierii viilor. Filoxera fusese demascată.

Tardiv însă. Apucase să se răspândească în majoritatea țărilor europene cultivatoare de viță de vie. Cu doar un an înainte de declanșarea Războiului de Independență, filoxera pătrundea așadar și în România, fiind adusă, se spune, de profesorul de botanică Ananescu, care, tot pentru studiu, cumpărase din Franța câțiva butași ai unui hibrid american, Isabelle pe numele lui. I-a plantat în propria podgorie, la Chițorani, Bucov, în județul Prahova, declanșând, astfel, tragedia.

La 14 mai 1884, a fost semnalat oficial și în România atacul filoxerei. În șapte ani „topise” 1.000 de hectare de viță de vie, soiuri nobile românești, de pe întinderea Dealului Mare, zonă viticolă recunoscută. Treptat, treptat, majoritatea soiurilor românești străvechi, atestate încă din antichitate, au dispărut. N-au scăpat decât unele vii cultivate pe soluri nisipoase, cu peste 60% bioxid de siliciu în compoziție. Și asta pentru că gândăcelul mortal numit filoxera nu-și putea săpa galeriile într-un astfel de teren.

Imunitate și boli la pachet

Sufocați de exigențele Războiului de Independență, românii au încercat în zadar să lupte și cu filoxera. Au săpat șanțuri de-a lungul viilor, le-au inundat, le-au stropit cu diverse soluții chimice. Nicio astfel de întreprindere nu i-a venit însă de hac insectei galbene, pipernicite, de doar un milimetru, care se hrănea cu rădăcinile și frunzele plantei. Atunci s-a luat decizia, profund greșită, să se aducă în țară portaltoi american, considerându-se că doar cocoțată pe rădăcini americane va rezista vița nobilă europeană/românească asaltului filoxerei.

De reținut că viile de peste Ocean erau imune la înțepăturile acestei insecte. „Așa e, doar că americanii, care cunoșteau de mai mult timp efectele distrugătoare ale filoxerei, inventaseră deja și insecticidul potrivit extincției ei. Nu ni l-au vândut însă pe acesta, pentru a trata viile și a salva astfel ce mai era de salvat. Doar nu erau fraieri. Ne-au vândut portaltoi, material genetic american rezistent la filoxeră pe care am altoit o parte din soiurile noastre. Ce n-a dispărut odată cu atacul filoxerei a fost altoit pe rădăcinile americane, pentru a rezista insectei criminale. Doar că portaltoiul american a venit la pachet cu o grămadă de boli necunoscute până atunci la noi”, ne-a explicat cercetătorul Constantin Vânătoru, coordonator al Laboratorului de Genetică și Ameliorare din cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Legumicolă Buzău.

Gafe cu repetiție

„Practic, ne-au vândut mai întâi bolile și abia apoi medicamentele. Pentru că, normal, am fost nevoiți ulterior să importăm și insecticide pentru a trata viile de noile afecțiuni. Ne-au transformat, astfel, în piață de desfacere pentru mulți ani de zile”, sintetizează cercetătorul Constantin Vânătoru. Cu alte cuvinte, am scăpat de filoxeră și am dat peste alte, multe, boli. Am sărit din lac în puț - cum ar zice românul. „Și la fel facem și astăzi. O spun cu durere, dar acesta este adevărul. În loc să investim în cercetare pentru a avea propriul material săditor, noi aducem material genetic tot din afară. Tot cu fel de fel de boli la pachet, normal, pentru că fiecare soi se dezvoltă într-o zonă, chiar într-o microzonă și doar acolo, în anumite condiții climatice, pedologice etc. dezvoltă anumite specificități, anumite rezistențe, anumite toleranțe… Odată luat de acolo și dus în altă parte, la mii de kilometri distanță, nu mai răspunde la fel”, se aprinde Constantin Vânătoru. „Acum importăm material genetic din Italia, din Spania… Facem reconversie în viticultură, dar o facem iar aiurea. Folosim mai puțin de 10% material genetic românesc. Și asta pentru că nu mai avem acest material, pentru că aproape am distrus domeniul cercetării. Sunt niște mecansime atât de simple, dar uite că nu le înțelegem! Introducem din nou alte și alte boli în țară, pentru a le trata apoi cu alte și alte chimicale luate de pe piețele străine, pe bani grei...”.

Cercetătorul își coboară mâna a lehamite: „Și asta se întâmpă nu doar în viticultură, ci și în pomicultură. Vă dau un singur exemplu de neconcordanță între materialul genetic străin și România, unul recent. Câțiva tineri entuziaști din zona Dealului Mare au accesat fonduri europene și au plantat hectare întregi cu nuci aduși de undeva din sudul Franței. O investiție frumușică, vă dați seama. N-au trecut câteva luni și m-au sunat înnebuniți. Nucii plantați nu rezistaseră peste iarnă, înghețaseră, muriseră, ce mai”.

Secrete bine păzite: hibrizii care distrug vederea

Reiau aici povestea românească a viței de vie, pentru că deciziile luate în urmă cu mai bine de 100 de ani încă ne costă. Scump! După aducerea hibrizilor americani în țară s-a constatat că aceștia produceau puțin, vinurile erau de slabă calitate, puțin alcoolizate, aromele și gusturile erau îndoielnice, așa că s-a decis renunțarea la acești hibrizi și înlocuirea lor, în timp, cu soiuri obținute în propriile pepiniere. După al Doilea Război Mondial, mai ales, când s-au înființat stațiunile de cercetare și problema viticulturii a fost abordată serios în instituțiile specializate, au fost elaborate decrete și legi care restricționau drastic sau chiar interziceau plantarea anumitor hibrizi.

„Căpșunica” ne-a ucis viile

În ciuda acestor bariere legale, hibrizii de slabă calitate au continuat să prospere în România, mai ales că se înmulțeau foarte repede, erau rezistenți la dăunători și - aspectul cel mai important - nu necesitau acțiuni scumpe de întreținere, de genul stropitului cu substanțe chimice. Cum eram și suntem o țară cu locuitori în marea lor majoritate săraci, hibrizii au continuat și încă mai continuă să fie plantați în jurul gospodăriei sau chiar sub formă de bolte, în curte. Cine n-a auzit, de exemplu, de simpatica și parfumata „Căpșunică”? Denumirea originală a acestui hibrid este Isabelle și este răspunzător, după cum am amintit mai sus, de răspândirea filoxerei în România! Produce un vin de proastă calitate, slab alcoolizat. Totuși, este agreat de români.

Prosteala autorităților

Pentru cei care nu cunosc, însă, un amănunt decisiv despre Căpșunică/Isabelle: strugurii negri ai acestui hibrid provoacă orbirea! Acesta a fost, de fapt, și motivul pentru care autoritățile române au încercat să restricționeze, de-a lungul timpului, cât mai mult posibil plantarea acestor hibrizi. „Vă dați seama că nu puteau să anunțe direct așa: «Nu mai mâncați struguri, nu mai beți vin d-ăsta că orbiți!» Ar fi ieșit haos. Dar să știți că taninul acestor struguri provoacă orbirea. Dacă sunt consumați timp îndelungat, regulat și în cantități însemnate, pot distruge vederea! Românilor li s-a spus însă că este un soi puturos, care nu acumulează multă zaharină, deci nu poate produce un vin tare. Doar ca să renunțe la cultivarea lui”, ne-a mai împărtășit cercetătorul Constantin Vânătoru.

Tu recunoști un vin contrafăcut?

Primul semn al unui vin contrafăcut este gustul, apoi prețul. Dacă prețul e suspect de mic, mai mult ca sigur e contrafăcut. La țară se mai face și „vin de mâna a doua”. După obținerea primului vin, peste strugurii storși deja o dată se adaugă apă și zahăr, produse care fermentează din nou. Atenție însă la „vinul din pastile” - licori realizate pur și simplu din apă, coloranți, zahăr și arome! Acestea sunt cele mai periculoase.

Cum poți îmbolnăvi sute de hectare „din foarfecă”

Cercetătorul Constantin Vânătoru ne-a atras atenția și asupra unei activități considerate banale de toți posesorii de vii și livezi, dar capitale în ecuația vieții sănătoase a pomilor sau a butucilor de viță de vie: „Cine are vie sau livadă și angajează oameni cu ziua la tăiat, să nu accepte sub nicio formă ca oamenii să înceapă treaba cu foarfeca personală. Atenție! Nedezinfectată, aceasta poate viroza sute de hectare de plantații. Imediat se întinde boala, din butuc în butuc sau din pom în pom. Foarfeca pe care o utilizați la tăiat trebuie ținută în formol, folosită, apoi ștearsă cu spirt - dezinfectată astfel -, unsă cu ulei. Așa se păstrează dacă nu vreți să vă umpleți viile de viroze, micoze etc. Și încă ceva: o foarfecă bună costă de la 80 de lei în sus”.

Substanța din struguri care previne cancerul

Ce struguri/vinuri sunt mai bune, cele albe sau cele negre? Constantin Vânătoru e prompt: „S-a tot vorbit înainte, cu ceva vreme, că vinul roșu e dăunător pentru sănătate… Dar să știți că este exact pe dos. Vinul roșu este foarte bun pentru sănătate. Mai mult, strugurii negri sunt recomandați în prevenirea și tratarea cancerului. Cum așa? Acești struguri, când sunt stresați de ultraviolete puternice, secretă o substanță numită resveratrol. Aceasta îi apără de radiațiile puternice. Și îi poate proteja și pe oameni de cancerul de piele și alte afecțiuni ale pielii. Nu-i de joacă nici cu aceste emisii de carbon care au ciuruit stratul de ozon”.