Afacerea Euthyrox, pas cu pas. De ce nu știe ANM unde sunt medicamentele?
- Simona Ionescu
- 7 mai 2020, 08:59
Din anul 2010 nu a mai existat criză de Euthyrox pe piața farmaceutică. Acum e subiect de presă de circa trei luni și autoritățile tot n-au rezolvat cu aprovizionarea. Bolnavii diagnosticați cu boli ale tiroidei nu înțeleg de ce sunt mințiți că pastilele există în farmacii. Am strâns date, am investigat în mediile de afaceri, am făcut conexiuni cu o altă anchetă despre import-exportul de medicamente și am ajuns la concluzia că avem de a face cu afacere dubioasă, cu implicații politice.
Să începem cu începutul, cum s-ar spune. Subiectul are relevanță mai ales prin faptul că numărul pacienților cu afecțiuni de tiroidă este mare și în continuă creștere. Statisticile, spun medici endocrinologi, sunt îngrijorătoare, fiindcă din 2010 până în 2016 numărul cazurilor s-a triplat.Iar boala tiroidiană duce la complicații severe.
Voi trece în revistă declarațiile unor autorități în materie de comercializarea medicamentelor, la momentul în care presa a început să sesizeze criza de Euthyrox. E important de reamintit informațiile care ne-au fost oferite chiar de șefi din Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului (ANM).
Primele semnale că pastilele de Euthyrox au început să nu se mai găsească în farmacii au apărut la jumătatea lunii februarie.
În 7 martie, presa începea să publice știri. Lucrurile se precipitau fiindcă tot mai mulți bolnavi de tiroidă semnalau lipsa medicamentului de care erau dependenți. Autorităţile promit că, din 18 martie, medicamentele vor ajunge în farmacii.
Anca Crupariu, purtător de cuvânt al Agenţiei Naţională a Medicamentului: "Noi credem că problema a fost generată de faptul că un alt medicament a lipsit câteva luni de pe piaţă și vestea bună este că, probabil începând cu 18 martie, după estimările companiei farmaceutice care deţine autorizaţia, medicamentul va fi disponibil în farmacii".
Nu s-a confirmat ”vestea bună”, dar Ministerul Sănătății a emis un Ordin prin care a interzis orice fel de export de medicament, în condițiile crizei pandemice. Prin aceasta, MS lăsa să se înțeleagă că vinovați de lipsa unor medicamente de pe piață se făceau distribuitorii. Pacienții se agitau tot mai des ba chiar îi interpelau pe politicieni ori de câte ori îi prindeau la vreo activitate publică.
Pe 24 martie, premierul Ludovic Orban întărește ideea: ”Știți foarte bine că ministrul Sănătății a emis un ordin tocmai pentru a preveni ceea ce se numeste exportul paralel. Din cauza prețului reglementat la medicamente, care la noi e cred că printre cele mai mici prețuri la nivelul UE, foarte mulți aduceau, importau medicamente în Romania, după care revindeau aceste medicamente către țări în care medicamentele erau plătite la un preț reglementat mai mare. Ministrul Sănătății practic a interzis acest export paralel", susținea atunci premierul, citat de Digi tv.
Din acel moment, toți românii au înțeles că firmele care aduc în țară medicamente la cele mai mici prețuri din UE, dar și exportă o parte din ele, sub controlul statului, fac afaceri murdare ca să-și umfle conturile.
Este sau nu este așa?