Aeroportul din Sanaa: 26 de colete suspecte au fost confiscate

Autorităţile din Yemen au arestat astăzi mai mulţi angajaţi, de la mai multe companii aeriene, dar şi de la sectorul de marfă, şi au confiscat 26 de colete suspecte, pe aeroportul internaţional din Sanaa. Coletele urmează să fie examinate de poliţie, pentru a se determina dacă ele connţin explozibil.

La prima vedere, acţiunea autorităţilor yemenite are legătură cu evenimentele de ieri, când mai multe colete cu explozibil au fost interceptate în Marea Britanie şi Dubai, destinaţia finală a acestora fiind Chicago (SUA). Coletele de ieri au fost găsite la bordul unui avion cargo aparţinând firmei de curierat UPS.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a afirmat ieri că pachetele suspecte interceptate în Dubai şi în Marea Britanie constituie o "ameninţare teroristă credibilă" şi a asigurat lumea că SUA sunt hotărâte să distrugă Al-Qaeda din Yemen