In fata, alti oameni se inghesuiau sa ma filmeze. Vorbeam, dar nu erau vorbele mele. Gandeam, dar nu erau gandurile mele si oricum nu se potriveau deloc cu vorbele mele.In dreapta, cineva mi se inclestase de cot. O voce mi-a soptit in ureche: „Ce faci? Ridica-te si plangi! Plangi!”. Mi-am eliberat cotul si m-am ridicat incet, lacrimand. Am apucat sa ingaim „Draga Stolo…” si m-am trezit plangand in hohote.

Eram lac de sudoare. Gura mi-era uscata, ma ardea stomacul si aveam o imensa, nestapanita, ingrozitoare durere in cot. M-am ridicat in capul oaselor, desi, ciudat!, ma cam tinea spatele. Pe perna de langa mine se odihnea un fir lung de par. M-a cuprins brusc un val de mandrie nationala. Ce minunat e sa fii presedinte! Doamne, da’ si ce greu e! Cat chin, cat efort!

Afara, o pasare canta in noapte. Am deschis geamul, respirand cu nesat aerul bland. „Tu n-ai treaba pe-acasa, pasarica?”, am intrebat intunericul. Atunci, o voce mi-a raspuns de sub pervaz: „E cocos, domnu’ presedinte. Sau doriti sa aducem inapoi cucuveaua?”.

Asta m-a bagat serios in sperieti. Daca visul nu s-a terminat si sunt inca presedinte? „Cine-i acolo?” M-am aplecat peste balustrada, scrutand intunericul, dar am auzit doar un „boc!”. Asa ca m-am aruncat speriat inapoi in pat, incercand sa adorm la loc si…
…se facea ca eram in mijlocul unei piete mari, pe un podium, iar mii de oameni agitau pumnii spre mine, scandandu-mi numele.

In dreapta, Stolo vantura incurcat un steag. Arata mai bine acum. Din spate, o voce imi soptea: „De ce taci? Promite-le ceva! Te poti razgandi dupa aia”. Nu mai tin minte ce le-am spus oamenilor si nici nu prea conteaza, pentru ca……m-am trezit din nou. De data asta,
hotarat sa nu mai pun geana pe geoana. Daca ma visez si presedinte interimar, mi-e teama ca ma lasa ficatul de-atata somn.

Puteti comenta pe www.adriangeorgescu.ro