Adrian Câciu zice că este „foarte sigur” că OMV Petrom va plăti taxa de solidaritate

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

Scandalul în jurul taxei de solidaritate pe care compania OMV Petrom refuză să o plătească continuă. Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a spus că a cerut Comisiei Europene lămuriri în legătură cu această taxă. Politicianul a explicat ce se va întâmpla în cazul grupului austriac.

Adrian Câciu a declarat, înaintea ședinței de Guvern de astăzi, 18 ianuarie, că a cerut Comisiei Europene să îi spună cum trebuie interpretată taxa de solidaritate pentru a nu mai exista probleme. OMV Petrom a anunțat, în urmă cu câteva zile, că nu va plăti acest impozit. Ministrul de Finanțe că lucrurile sunt foarte clare acum în cazul companiei austriace. „Toată lumea va plăti această taxă. Dacă e ceva care poate fi îmbunătățit, va fi îmbunătățit”, a zis Câciu.Ministrul a mai adăugat că singurul contact pe care Guvernul l-a avut cu reprezentanții OMV a fost doar instituțional. Câciu a continuat prin a spune că nu au existat presiuni asupra grupului austriac și că nici compania nu a încercat să intervină pentru a se sustrage de la plata acestei taxe. Politicianul a subliniat că este „foarte sigur” că OMV Petrom se încadrează în parametrii din Ordonanța de Urgență.

OMV Petrom, obligată să plătească taxa de solidaritate

Ministrul de Finanțe a subliniat că OUG nu a vizat doar grupul austriac, ci companiile din întreg sectorul. Câciu a mai spus că OMV Petrom a interpretat diferit legislația din România. „Tocmai de aceea cred că datoria noastră ca Guvern este să introducem cât mai clar normele și să scriem articolele cât mai clar și să avem în spate ranforsarea de către Comisia Europeană. Din punctul meu de vede, nu am dubii că această taxă de solidaritate nu va fi plătit, inclusiv de această companie OMV Petrom”, a concluzionat Adrian Câciu.

Grupul austriac se află într-un conflict deschis cu autorităţile fiscale din România de când a anunțat că nu va achita taxa de solidaritate. Grupul austriac a explicat că are mai puțin de 75% din cifra de afaceri în sectoarele definite: extracția petrolului, extracția gazelor naturale, extracția petrolului și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului. În urma acestui anunț, autoritățile statului au reacționat. ANAF a transmis că va demara controale la compania austriacă.