Admiterea la liceu, o ciorbă reîncălzită

Admiterea la liceu, o ciorbă reîncălzită

Elevii care intră anul acesta în clasa a VIII-a pot să-şi ia gândul că notele mari din ceilalţi ani le vor garanta un loc bun la liceu. Educaţia revine la era "examenului de capacitate".

Cu numai trei zile înainte să părăsească scaunul de la Educaţie, interimarul Liviu Pop vine cu o propunere care ar putea restarta întreg sistemul de învăţământ. Ministrul vrea să reintroducă admiterea la liceu, o practică desfiinţată, în 2001, chiar de predecesoarea sa, Ecaterina Andronescu. "Voi veni cu această propunere la nivelul Guvernului, să se introducă cât mai repede", a declarat Liviu Pop, care plănuieşte să-i cheme şi pe elevi la consultări în această privinţă. Iniţiativa ministrului a împărţit părinţii şi profesorii în două tabere. În timp ce unii susţin ideea ca fiecare liceu să-şi organizeze propriul examen de admitere, alţii spun că măsura ar destabiliza un sistem şi aşa subrezit de gafele miniştrilor care s-au perindat la Educaţie. "Unde-i descentralizarea din învăţământ? Normal ar fi ca liceele să aibă autonomie, săşi aleagă viitorii elevi", arată directorul adjunct al Şcolii Centrale. Pact pentru Educaţie de ochii lumii Cristian Hatu, consultant educaţional Cedu, admite neajunsurile sistemului computerizat de repartizare, dar atrage atenţia că ideea lui Pop ar putea face mai mult rău decât bine. "Profesorii au ajuns la saturaţie, nu mai vor modificări. După el vor veni şi alţii, cu idei mai trăsnite şi unde ajungem?", se întreabă Cristian Hatu. Mai grav este că planul lui Liviu Pop anulează promisiunea făcută elevilor români de către social-democraţi, în 2008, atunci când au semnat Pactul Naţional pentru Educaţiei. Documentul era menit să rezolve problemele din sistem şi garanta că "regulile sistemului de educatie nu se vor schimba de la an la an". Afară de legile morale însă, nimic nu-l împiedică pe ministru Liviu Pop să-şi ducă la bun sfârşit proiectul admiterii la liceu pe bază de examen. "Se poate introduce printr- un simplu ordin de ministru şi printr-o ordonanţă de urgenţă. Există un regulament special în privinţa acestui tip de procedură. În principiu, dacă vrea, ministrul poate să facă modificare şi de pe-o zi pe alta", explică avocatul Marius Coltuc. Potrivit acestuia, propunerea lui Liviu Pop are mari şanse să treacă de Parlament. "Vara e timpul propice pentru a trece ordonaţele de urgenţă. Nu interesează pe nimeni", a mai spus avocatul Coltuc. Propunerea ministrului Liviu Pop vine după o alta, la fel de controversată, legată de introducerea Bacalaureatului diferenţiat. Ministrul Liviu Pop a dat asigurări că nu va modifica Legea Educaţiei fără să îi consulte mai întâi pe elevi "Liviu Pop poate introduce admiterea la liceu pe bază de examen şi de pe-o zi pe alta, printr-un simplu ordin de ministru şi o ordonanţă de urgenţă". MARIUS COLTUC, avocat Povestea unui pact ratat Pactul Naţional pentru Educaţie a luat naştere în 2008 şi a fost semnat atât de partidele politice, cât şi de reprezentanţii a 15 organizaţii nonguvernamentale, care îşi luau astfel angajamentul că vor aduce la standarde europene sistemul educaţional din România. Modernizarea instituţiilor de învăţământ, adaptarea curricumului şcolar la cerinţele pieţii muncii şi finanţarea proiectelor universitare au fost doar câteva dintre obiectivele menţionate în acest pact. Iniţial, membrii PSD au refuzat să facă parte dintre semnatari. Citiţi şi:

  • Ping-pong cu elevii de a VIII-a: Liviu Pop le asigură BIG BROTHER la examen, Abramburica o admitere nedreaptă la licee

Ne puteți urmări și pe Google News