Admitere la Academia de Poliție 2024. Admiterea la studii universitare de licență, în facultățile Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, se face numai prin concurs. Acesta este organizat și se desfășoară pe facultăți, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare și cu Regulamentul privind oraganizarea și desfășurarea concursului de admitere, aprobat de Senatul Universitar.
Admitere la Academia de Poliție 2024
Facultatea de Poliţie din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” formează ofiţeri de poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi, dar şi alte structuri specializate din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.
Concursul de admitere se desfăşoară în baza a trei etape, anume: susținerea probei eliminatorii de evaluare a performanței fizice, proba de evaluare a cunoştinţelor și examinarea medicală.
Proba de evaluare a cunoştinţelor la Facultatea de Poliţie constă în aplicarea unui test grilă la disciplinele: Istorie, Limba română şi Limba străină.
La Admitere Poliţie 2024, testul grilă se elaborează sub forma unui chestionar cu întrebări din cadrul celor trei discipline ale probei de concurs.
În vederea participării la concursul de Admitere Poliţie 2024, toţi candidaţii sunt obligaţi să achite o taxă de înscriere la concurs, în valoare de 450 lei.
Condițiile de înscriere
Condiții pentru înscrierea la concursul de admitere la Academia de Poliție în 2024, cursuri cu frecvență
-să aibă cetățenia română și domiciliul în România;
-să cunoască limba română scris și vorbit;
-să aibă capacitate deplină de exercițiu;
-să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
-să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
-să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
-să aibă un comportament corespunzător principiilor admise și practicate în societate, pentru candidații destinate formării inițiale a personalului militar, respectiv să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist, pentru candidații pe locurile destinate formării inițiale a polițiștilor;
-să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
-să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni; să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
-să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.
-să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniți în anul participării la concurs, pentru candidații pe locurile destinate formării inițiale a personalului militar (Jandarmi, Pompieri/ IGSU).
NU se aplică pentru candidații pe locurile destinate formării inițiale a polițiștilor
-să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară.
NU se aplică pentru candidații pe locurile repartizate Inspectoratului General Pentru Situații de Urgență/ IGSU (Pompieri).
-să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului
-să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ să dețină sau să obțină până la absolvire permis de conducere categoria B. Se aplică doar pentru candidații pe locurile la Școlile Postliceale MAI.
Calendar Admitere Poliţie 2024 Academia „Alexandru Ioan Cuza”
22-29 iulie 2024: achitarea taxei de înscriere (candidații declarați apt psihologic);
17-18 august 2024: afișarea listei candidaților înscriși și sălilor pentru proba sportivă;
20-29 august: proba de evaluare a performanței fizice și afișarea rezultatelor;
31 august și 1 septembrie 2024: proba scrisă;
2 septembrie 2024: afișare rezultate provizorii proba scrisă;
2-3 septembrie: depunere contestații – on-line la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”;
4 septembrie 2024: soluționarea contestațiilor;
5-27 septembrie 2024: examinarea medicală;
27 septembrie 2024: rezultate definitive;
29 septembrie: înmatriculare candidați ”admis”, informează academiadepolitie.ro.